Analizele Direcţiei de Sănătate Publică Prahova arată că apa furnizată în sistem centralizat în municipiul Câmpina, al doilea oraş ca mărime din judeţ, nu este potabilă.
Primarul oraşului a postat pe Facebook un anunţ prin care face apel la populaţie să folosească apa doar pentru scopuri menajere, nu şi pentru băut sau preparat mâncare.
"Hidroprahova (SC Hidro Prahova SA, companie deţinută de Consiliul Judeţean Prahova, principalul furnizor de apă din judeţ – n.r.) a anunţat administraţia locală de faptul că, în urma analizelor DSP, apa din municipiul Câmpina nu întruneşte condiţiile de potabilitate. Prin urmare, fac apel la toti câmpinenii să nu folosească apa de la robinet pentru băut şi pentru mâncare, ci doar pentru uz menajer. Va rog să distribuiţi acest mesaj!”, a scris, vineri seară, pe Facebook, primarul oraşului, Alin Moldoveanu.
Conform unui anunţ al Hidro Prahova, restricţiile privind consumul apei în oraşul Câmpina sunt valabile începând de vineri, 13 august, până în data de 17 august.
Printre obiectivele afectate se numără şi Spitalul de Psihiatrie Voila.
Reprezentanţii companiei recomandă ca apa să fie folosită doar "pentru spălat şi în alte scopuri menajere sau care nu determină contaminarea alimentelor".
Hidro Prahova anunţă că accelerează activităţile de spălare şi igienizare a sistemului de alimentare cu apă al oraşului Câmpina.
Cetățenii au fost informați prin Ro-Alert că apa nu e potbilă.