Mai mulți șoferi prinși băuți sau drogați la volan, în București

Mai mulți șoferi prinși băuți sau drogați la volan, în București

Polițiștii din București au dat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, amenzi de peste 30.000 de lei, fiind depistaţi trei şoferi drogaţi şi patru aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, poliţiştii au reţinut peste 21 de permise de conducere.

Mai exact, poliţiştii rutieri au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 30.000 lei, şi au constatat 7 infracţiuni, trei pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive, iar patru pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.   

ADVERTISING

De asemenea au fost reţinute 14 permise de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (contravenţie) şi şapte permise de conducere pentru infracţiuni la regimul rutier.  

Totodată, în cadrul acţiunii au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare şi patru seturi de plăcuţe de înmatriculare.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost depistat conducând pe o stradă din Sectorul 3 sub influenţa substanţelor psihoactive.  În urma testării cu aparatul DrugTest a indicat faptul că aceasta a consumat cocaină.   

ADVERTISING

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost depistat pe o stradă din Sectorul 3 conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat.  

Un alt şofer depistat de poliţişti, în vârstă de 36 de ani, a fost prins pe o stradă din Sectorul 4 în timp ce conducea sub influenţa substanţelor psihoactive, iar în urma testării a rezultat că a consumat canabis.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă noapte, echipajele au acţionat în sistem integrat alături de poliţişti din cadrul I.P.J. Prahova, I.P.J. Dâmboviţa, I.P.J. Ilfov, I.P.J. Giurgiu şi I.P.J. Teleorman, pe arterele din Capitală pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇