Poliția olandeză a descoperit cel mai mare laborator de droguri sintetice. Producea de 1 milion de euro pe zi

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Posibil cel mai mare laborator clandestin de droguri sintetice identificat vreodată în Olanda a fost descoperit în noaptea de joi spre vineri în sud-estul ţării, informează AFP.

Conform poliţiei olandeze, laboratorul avea capacitatea de a produce zilnic peste o sută de kilograme de droguri sintetice, cu o valoare de piaţă de un milion de euro pe zi, a raportat agenţia olandeză de ştiri ANP.

„Potrivit serviciului naţional de dezmembrare, este vorba de cel mai mare şi mai profesionist sit de producţie de droguri sintetice descoperit vreodată în Olanda”, se arată într-un comunicat al poliţiei olandeze.

Laboratorul, format din două hangare interconectate, era amplasat în mediul rural din sud-estul Olandei şi a fost descoperit graţie informaţiilor obţinute din mesaje criptate interceptate, a spus poliţia.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, de naţionalitate poloneză, a fost arestat la faţa locului. Se așteaptă și alte arestări.

Având în vedere amploarea operaţiunii, dezmembrarea laboratorului va dura până duminică.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇