Kanye West, în lacrimi la primul miting din campania prezidenţială. A explicat de ce este împotriva avortului şi a controlului armelor de foc

Kanye West, în lacrimi la primul miting din campania prezidenţială. A explicat de ce este împotriva avortului şi a controlului armelor de foc

Kanye West a susţinut duminică, în Carolina de Sud, primul miting din campania lui pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, după ce în urmă cu o săptămână un membru al echipei sale a spus că rapperul renunţă la cursă.

Mitingul, care a avut loc în Charleston, a început după ora locală 17.00. Cei mai mulţi dintre oamenii prezenţi la adunare au purtat măşti, dar nu au respectat distanţarea fizică.

De la bună dispoziţie la lacrimi a fost doar un pas pentru West. El şi-a făcut apariţia pe piesa „Stairway to Heaven” a grupului The O'Jays, a vorbit tare mulţimii, fără microfon, şi a spus echipei sale să închidă uşile, dar să le lase descuiate, pentru a reduce zgomotul de afară.

ADVERTISING

Kanye West a renunţat la cursa prezidenţială, susţine un membru al campaniei sale

West le-a spus celor veniţi să îl asculte să păstreze liniştea şi ordinea. El a abordat numeroase subiecte: de la avort la dependenţă, de la religie la portul de armă şi sprijinirea comunităţii LGBTQ.

„Mama mi-a salvat viaţa. Tata voia să mă avorteze. Nu ar fi existat Kanye West azi, pentru că tata era prea ocupat”, a spus el cu ochii în lacrimi, încercând să justifice cele declarate într-un interviu recent.

„Aproape că mi-am ucis fiica. Îmi amintesc că prietena mea (acum, soţia Kim Kardashian - n.red.) m-a sunat ţipând şi plângând că este însărcinată… A spus că este însărcinată şi pentru o lună, două, trei, am discutat ca ea să nu facă acest copil. Avea pastilele în mână”, a adăugat West.

ADVERTISING

Și-a pus iubita să avorteze, dar spune că s-a răzgândit după ce Dumnezeu i-a vorbit

El a explicat că, aflat la Paris, într-un apartament, ecranul televizorului „a devenit alb - negru şi Dumnezeu a zis: 'Dacă te joci cu viziunea mea, mă voi juca cu a ta'”.

„Mi-am sunat soţia şi i-am spus: 'Vom avea acest copil'. Chiar dacă ea ar divorţa de mine după acest discurs, a adus-o pe lume pe North'.

Despre controlul armelor de foc, el a spus: „Trăiesc într-o fermă de 4.000 de acri (în Wyoming, n.r.) şi pot trage cu puşca toată ziua fără să merg la închisoare”.

„Armele de foc sunt distractive… Dacă voi abandonaţi toate armele, când alte ţări intră şi voi nu aveţi arme, ce credeţi că se va întâmpla? Veţi fi asupriţi. Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid oameni”.

ADVERTISING

Kanye West a precizat că nu îi pasă dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, cel mai important lucru reprezentându-l pentru el faptul că e „la dispoziţia lui Dumnezeu”.

„Dumnezeu are un plan pentru noi, ca oamenii lui să fie în sfârşit liberi. Nici politica, America, Trump, Biden sau West nu ne pot salva”.

Musk nu îl mai susține

Kanye West a anunţat pe 4 iulie că intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al SUA.

Iniţial, a primit sprijinul antreprenorului Elon Musk, pe care West intenţiona să îl numească „şef al programului nostru spaţial”.

Rapperul Kanye West şi-a anunţat candidatura la preşedinţia SUA. Elon Musk îl susține

Primul obstacol al campaniei lui l-a reprezentat faptul că a ratat termenul limită pentru înregistrarea la vot în şase state americane, dar a reuşit în Oklahoma.

Mai mulţi artişti au criticat intenţia lui. Katy Perry a spus că este „puţin nebunească”, iar Will.i.am a considerat-o „un lucru periculos cu care să te joci”.

Elon Musk şi-a retras destul de repede sprijinul, în urma unui interviu acordat Forbes în care West a spus că este împotriva vaccinării şi a avortului.

El a spus că „este posibil să avem mai multe opinii diferite decât anticipam”. Rapperul 50 Cent a spus că intenţia lui West de a candida este o farsă, menită să creeze o diversiune, să distragă atenţia oamenilor.

Kanye West holds first presidential campaign rally in South Carolina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇