Consultările care au început deja pentru numirea viitorului secretar general l-au luat în calcul și pe Klaus Iohannis, fiindcă este în același timp un atlantist și un proeuropean convins.
Conducerea celei mai puternice alianțe militare din lume ar trebui să ajungă în mâinile unei femei, cred unii lideri ai NATO. Se caută o fostă șefă de stat, o fostă ministră de externe sau a apărării, disciplinată, bine pregătită și care să poată pune în aplicare Agenda NATO 2030. România nu se califică deloc din această perspectivă, fiindcă a evitat mereu să propulseze femei în fotolii atât de complicate, pe care prejudecata autohtonă continuă să le asocieze cu virilitatea.
Patrulaterul care influențează cel mai mult decizia selecției viitorului șef al Alianței este format din Franța, Germania, Marea Britanie și SUA. Consultările care au început deja pentru numirea viitorului secretar general l-au luat, însă, în calcul, chiar dacă nu în fruntea listei, și pe Klaus Iohannis, fiindcă este în același timp un atlantist și un proeuropean convins.
A fost primit de două ori la Washington în primul său mandat și are relații foarte bune la Berlin și la Paris. Tratează rece și echilibrat problemele cu Rusia și nu se lasă tentat de provocări. Este artizanul impunerii bugetului Apărării de minim 2% din Produsul Intern Brut. Are experiența celei mai înalte funcții în stat, a învățat să citească și să înțeleagă informațiile specifice pe care le primește în fiecare zi de la diplomați, dinspre Armată sau de la serviciile secrete, nu se hazardează să vorbească despre lucruri pe care nu le știe, a demonstrat că are disciplina necesară stăpânirii unei funcții de prim rang și, în mod paradoxal, comunică mai bine în engleză decât în română.
Politica externă a devenit una din atribuțiile esențiale ale funcției sale și chiar dacă nu are abilitatea de a desena hărți și de a prevedea conflicte, cum se pare că făcea predecesorul său la întâlniri importante despre tectonica politicii internaționale, Klaus Iohannis are toate pârghiile pentru a înțelege ce se întâmplă în lume. Numele lui apare pe o listă scurtă, care se discută între diplomați, fiindcă procesul de selecție a secretarului general NATO se face prin negocieri. Procesul tratativelor diplomatice începe cu aproape un an înainte de anunțul oficial, care va avea loc la summitul Alianței de la Madrid la începutul verii anului 2022. Nu toate statele au ambiția să-și adjudece acest portofoliu. De pildă, Statele Unite nu au avut niciodată un secretar general, dar Washingtonul deține cele mai importante poziții militare. Nici țările care provin din fostul lagăr socialist nu au primit până acum această funcție, de aceea funcția ar merita să-i revină cuiva din Estul Europei.
Fotoliul de lider al Alianței se eliberează anul viitor în septembrie, deci cu doi ani înainte ca președintele Klaus Iohannis să-și termine mandatul și e greu de crezut că, în aceste condiții, i se va propune. Și chiar dacă i s-ar face această ofertă, s-ar putea să nu accepte, mai ales că în ultimii ani diferite surse au sugerat că președintele ar fi mai degrabă interesat de un portofoliu la vârful Uniunii Europene.
Apoi, după mai bine de 70 de ani de la înființarea acestei Alianțe, poate că la vârful NATO ar merita adusă o femeie. Pe listă sunt mai multe foste șefe de guvern sau foste ministre de externe. În România, însă, cele care au fost promovate în funcții de acest tip, fie nu aveau calitățile necesare pentru a face față, cum a fost cazul Vioricăi Dăncilă, fie sunt persoane controversate, cum e cazul Ramonei Mănescu, fostă șefă a diplomației române vreme de cinci luni în 2019, dar care a fost acuzată în perioada în care era eurodeputată de lobby pentru Azerbaidjan: Platforma Solidaritatea Civică, o organizație internațională, a inclus-o chiar în raportul său „Valorile europene cumpărate și vândute” în care au fost investigați o serie de oficiali europeni pentru felul în care au ajutat regimul autoritarist de la Baku să-și extindă influența internațională.
În afară de Mănescu, România a mai avut-o doar pe Ana Pauker, ca ministră de externă, a cărei fotografie înconjurată de o seceră a apărut în 1948 pe coperta revistei Time. Articolul se intitula „Cea mai nemiloasă femeie din lume”.
Funcțiile strategice rămân, de fapt, în mâinile bărbaților, chiar și atunci când frâiele sunt date femeilor. În parlament, după ultimele alegeri, numărul femeilor a scăzut de la 20% în mandatul anterior al legislativului la 17% și în guvern există doar o femeie. Partidele autohtone sunt toate conduse de bărbați, iar selecția pentru diferite poziții o fac ei pe criterii care nu au aproape niciodată legătură cu profesionalismul celei care este promovată.
Spre deosebire de România, în alte state foste comuniste lucrurile s-au schimbat mai rapid, așa că printre favoritele la vârful NATO se află președinta Estoniei, Kersti Kaljulaid (51 de ani), care pare să aibă șansele cele mai mari. Mandatul ei se încheie la finele acestei veri, dar ar putea primi încă unul. Printre candidate sunt și fostele președinte Kolinda Grabar-Kitarović (53 de ani) din Croația și Dalia Grybauskaitė (65 de ani) din Lituania.
Autoare: Sabina Fati
