Clotilde Armand a pierdut, în primă instanță, procesul în care, în calitate de primar al Sectorului 1 a dat în judecată Romprest. Judecătorii nici nu au analizat pe fond situația reclamată, pentru că au respins acțiunea în instanță a Primăriei Sectorului 1 din cauze procedurale.
Mai exact, potrivit minutei instanței, ea ar fi trebuit să fie împuternicită de Consiliul Local al Sectorului 1. Astfel, Armand arată cu degetul către cosilierii locali de la PNL, care au refuzat să voteze pentru rezilierea contractului cu Romprest, cerându-i să-și asume singură demersul.
Așadar, deși a suferit o înfrângere în instanță, primarul Sectorului 1 își începe postarea pe Facebook pe acest subiect cu ”instanța mi-a dat dreptate”.
”Instanța a decis și mi-a dat dreptate. Primarul trebuie împuternicit de Consiliul Local al Sectorului 1 pentru a putea rezilia contractul cu Romprest în Justiție. Pentru că parte din acest contract este Consiliul Local. Nu primarul. Ce au spus consilierii PNL după ședința de vineri la care nu s-au prezentat? Exact pe dos. Că nu trebuie acordul Consiliului Local.
Iată că instanța a hotărât: 'Respinge acţiunea formulată de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 1 pentru lipsa calităţii procesuale active'", a scris pe Facebook Clotilde Armand.
O nouă ședință pentru rezilierea contractului chiar mâine
Primarul anunță că va convoca de urgență, chiar marți, o nouă ședință a Consiliului Local, unde va relua solicitarea ce nu a fost votată vineri.
”Astfel, voi convoca din nou pentru mâine o ședință de urgență având pe Ordinea de zi același proiect de hotărâre ca vineri: mandatarea primarului Sectorului 1 în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. Sper ca de data asta consilierii PNL și PSD să se prezinte”, a mai anunțat Armand.
În speța respinsă vineri de Tribunalul București, Primăria Sectorului 1 și primarul Clotilde Armand cereau instanței să permită accesul la contabilitatea Romprest. Decizia poate fi atacată cu recurs în 10 zile.
Citește mai multe despre războiul gunoaielor din Sectorul 1: