O șoferiță neatentă la drum s-a răsturnat cu mașina: Trei copii, între care un bebeluș, au ajuns la spital

O șoferiță neatentă la drum s-a răsturnat cu mașina: Trei copii, între care un bebeluș, au ajuns la spital

Trei copii, între care un bebeluş de şase luni, au fost răniţi, sâmbătă seară, într-un accident rutier produs în judeţul Cluj. Cei trei se aflau în maşină cu mama lor, care a pierdut controlul volanului.

Potrivit ISU Cluj, echipajele au intervenit, sâmbătă seară, la un accident rutier produs în apropierea localităţii Dăbâca.

”Pompierii au găsit un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile şi ocupanţi ieşiţi din acesta. A fost acordată asistenţă medicală de urgenţă pentru trei copii, dintre care unul de şase luni”, a transmis ISU Cluj.

ADVERTISING

Celelalte victime sunt două fete, una de 11 şi alta de 12 ani. Toţi cei trei copii au fost transportaţi la spital, însoţiţi de mama lor.

”Din primele informaţii, o conducătoare auto în vârstă de 41 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa dinspre localitate Dăbâca spre Luna de Jos, pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenţia, a pierdut controlul autoturismului,  pătrunzând pe sensul opus de mers. Autoturismul s-a răsturnat”, a transmis IPJ Cluj.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇