Fundaşul italian Leonardo Bonucci a declarat marţi că huiduielile fanilor Angliei în momentul intonării imnului Italiei, la finala EURO 2020 de duminică seara de pe Wembley, i-au ambiţionat pe componenţii Squadrei Azzurra să dea totul pe teren la meciul cu Three Lions, scrie DPA.
”Ne-au fluierat imnul. Dar asta pentru noi nu a fost decât o motivaţie în plus. Am fost foarte motivaţi pe teren, iar succesul a fost şi o satisfacţie personală atât pentru mine cât şi pentru prietenul şi coechipierul meu, Giorgio Chiellini”, a spus Bonucci.
Jucătorii "Nazionale", încoronaţi campioni ai Europei, au celebrat luni seara victoria lor la EURO 2020, fiind aclamaţi de miile de italieni care au invadat străzile capitalei.
Italia a marcat, de altfel, întreaga zi revenirea triumfală a "Squadrei Azzurra" după victoria în faţa Angliei la Londra.
Instalaţi într-un autobuz cu etaj, jucătorii italieni, euforici, dar vizibil obosiţi, au îndreptat cupa în direcţia suporterilor lor, care au imortalizat acest moment istoric cu telefoanele lor mobile şi au arborat drapelele italiene.
Pe parcursul întregii zile, campionii s-au deplasat într-un autobuz închis cu geamuri fumurii pentru a evita adunările, circulând prin faţa fanilor adunaţi pe străzi, dar autorităţile au aprobat într-un târziu o baie de mulţime.
Jucătorii reprezentativei de fotbal a Italiei au fost primiţi ca nişte eroi la întoarcerea lor la Roma, luni dimineaţă, după câştigarea titlului continental în faţa reprezentativei Angliei (3-2 la loviturile de departajare), în finala EURO 2020, disputată pe stadionul Wembley din Londra.
Selecţionerul Roberto Mancini a coborât din aeronava care a transportat Squadra Azzurra ţinând în braţe preţiosul Trofeu Henri Delaunay, atribuit campionilor europeni, urmat de ceilalţi componenţi ai delegaţiei italiene.
Jucătorii şi staff-ul tehnic s-au deplasat apoi de la aeroportul Quirinale la hotelul Dei Principi Grand Hotel din Roma la bordul unui autocar, unde au fost întâmpinaţi de numeroşi suporteri care i-au aclamat.
Căpitanul Giorgio Chiellini a coborât din autocar cu o coroană pe cap şi cu medalia de campion în jurul gâtului, ţinând în mâni mult râvnitul trofeu, pe care l-a prezentat apoi tifosilor în extaz.
Bonucci, desemnat cel mai bun jucător al finalei EURO 2020, i-a ironizat pe englezi după ce Squadra Azzurra a reuşit să câştige titlul de campioană europeană. Imediat după fluierul final, Bonucci s-a îndreptat către cea mai apropiată cameră de televiziune de pe marginea terenului şi a strigat de mai multe ori "It's coming to Rome" (Vine la Roma), parodiind astfel celebra scandare a englezilor "It's coming home", care a putut fi auzită peste tot în ultimele zile, după cum se poate vedea într-o înregistrare video postată pe Twitter.
În finala de pe Wembley, experimentatul internaţional italian şi-a condus echipa către succes, înscriind golul egalizator, în minutul 67, după ce Anglia reuşise să deschidă rapid scorul, prin Luke Shaw (2), iar apoi a transformat penalty-ul său la loviturile de departajare, contribuind la câştigarea celui de-al doilea titlu continental din istoria Italiei.
"Football's coming home" (Fotbalul se întoarce acasă) a devenit imnul pop al englezilor de la EURO 1996, disputat pe teren propriu, melodia fiind compusă la solicitarea Federaţiei engleze de fotbal.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
FAZA GRUPELOR
14 iunie
- Grupa A: Germania – Scoția 5-1 – cronica meciului
15 iunie
- Grupa A: Ungaria – Elveția 1-3 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Croația 3-0 – cronica meciului
- Grupa B: Italia – Albania 2-1 – cronica meciului
16 iunie
- Grupa D: Polonia – Olanda 1-2 – cronica meciului
- Grupa C: Slovenia – Danemarca 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Serbia – Anglia 0-1 – cronica meciului
17 iunie
- Grupa E: România – Ucraina 3-0 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – Slovacia 0-1 – cronica meciului
- Grupa D: Austria – Franța 0-1 – cronica meciului
18 iunie
- Grupa F: Turcia – Georgia 3-1 – cronica meciului
- Grupa F: Portugalia – Cehia 2-1 – cronica meciului
19 iunie
- Grupa B: Croația – Albania 2-2 – cronica meciului
- Grupa A: Germania – Ungaria 2-0 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Elveția 1-1 – cronica meciului
20 iunie
- Grupa C: Slovenia – Serbia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Anglia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Italia 1-0 – cronica meciului
21 iunie
- Grupa E: Slovacia – Ucraina 1-2 – cronica meciului
- Grupa D: Polonia – Austria 1-3 – cronica meciului
- Grupa D: Olanda – Franța 0-0 – cronica meciului
22 iunie
- Grupa F: Georgia – Cehia 1-1 – cronica meciului
- Grupa F: Turcia – Portugalia 0-3 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – România 2-0 – cronica meciului
23 iunie
- Grupa A: Elveția – Germania 1-1 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Ungaria 0-1 – cronica meciului
24 iunie
- Grupa B: Croația – Italia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Albania – Spania 0-1 – cronica meciului
25 iunie
- Grupa D: Țările de Jos – Austria 2-3 – cronica meciului
- Grupa D: Franța – Polonia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Anglia – Slovenia 0-0 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Serbia 0-0 – cronica meciului
26 iunie
- Grupa E: Slovacia – România 1-1 – cronica meciului
- Grupa E: Ucraina – Belgia 0-0 – cronica meciului
- Grupa F: Cehia – Turcia 1-2 – cronica meciului
- Grupa F: Georgia – Portugalia 2-0 – cronica meciului
OPTIMI DE FINALĂ
29 iunie
- Meci 38 Elveția – Italia 2-0 – cronica meciului
- Meci 37 Germania – Danemarca 2-0 – cronica meciului
30 iunie
- Meci 40 Anglia – Slovacia 2-1 – cronica meciului
- Meci 39 Spania – Georgia 4-1 – cronica meciului
1 iulie
- Meci 42 Franța – Belgia 1-0 – cronica meciului
- Meci 41 Portugalia – Slovenia 0-0 (3-0 după penaltiuri) – cronica meciului
2 iulie
- Meci 43 România – Olanda 0-3 – cronica meciului
- Meci 44 Austria – Turcia 1-2 – cronica meciului
SFERTURI DE FINALĂ
5 iulie
- Meci 45 Spania – Germania 1-1 (2-1 după prelungiri) – cronica meciului
- Meci 46 Franța – Portugalia 0-0 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
6 iulie
- Meci 48 Anglia – Elveția 1-1 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
- Meci 47 Olanda – Turcia 2-1 – cronica meciului
SEMIFINALE
9 iulie
- Meci 49 Spania – Franța 2-1 – cronica meciului
10 iulie
- Meci 50 Olanda – Anglia 1-2 – cronica meciului
Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie
FINALA EURO 2024
14 iulie
- Meci 51 Spania – Anglia 2-1 – cronica meciului