Ai în plan un proiect de construcție sau lucrezi în domeniul construcțiilor? În oricare dintre situații ai fi, o nivelă laser este acel instrument de care ai nevoie pentru a-ți ușura munca.
Automat, rotativ, în cruce… există și pentru nevoile pe care le ai tu un model de nivelă laser care să te ajute să îți faci treaba mai rapid. Dar pentru că există mai multe modele, poate că te afli în dificultate și nu știi ce să alegi. Iată câteva aspecte de care ar trebui să știi înainte de a alege unul dintre modelele de nivele laser comercializate.
Tipuri de nivele laser și utilizările fiecăruia
Există mai multe tipuri de nivele laser, fiecare dintre acestea fiind potrivite pentru anumite lucrări. Este important ca încă de la început să definești clar nevoile pe care le ai din acest punct de vedere pentru a nu alege instrumentul greșit.
Nivela laser punct este potrivit pentru interior, fiind cea mai simplă nivelă. Aceasta permite marcarea cu precizie a unghiurilor de 90 de grade prin proiecția unor puncte. Distanța de proiecție este de la 5 metri la 20 de metri în funcție de model, având o precizie între 0,5 și 0,8 nm/m. Nivela laser punct este ideală pentru instalarea șinelor de partiție.
Nivela laser linie funcționează la fel ca nivela laser punct, fiind destinată tot pentru utilizarea în interior, singura diferență între cele două fiind că acesta proiectează o linie vizibilă. Distanța de proiecție variază tot între 5 și 20 de metri, în funcție de model. Aceasta este ideală pentru instalarea de plinte sau mulaje.
Nivela laser transversală este destinată, de asemenea, utilizării interioare, proiectând două linii care reproduc un unghi de 90 de grade, pentru a face pătrate. Și aceasta are o distanță de proiectare și precizie la fel ca cele două nivele laser anterior menționate. Nivela laser transversală este utilizată pentru așezarea plăcilor sau la fixarea mobilierului.
Nivela laser rotativă este ideală pentru lucrările de terasament, nivelare sau zidărie, fiind de obicei folosită de profesionști. Este cel mai complex tip de nivelă laser, fiind cea mai eficientă. Este potrivită atât pentru exterior, cât și pentru spații interioare foarte mari, iar pentru proiectarea liniei folosește o diodă. Raza sa de acțiune ajunge chiar și la 50 de metri, având o precizie de 0,25 nm/m.
Unele dintre modelele de laser menționate au și funcție de auto-stabilizare, ceea ce înseamnă că dispozitivul poate fi plasat pe orice suport și se va nivela automat.