Semnal de alarmă tras de un medic: Ne așteptăm la un tsunami. Cei care susțin că nu există COVID ar trebui să răspundă penal

Semnal de alarmă tras de un medic: Ne așteptăm la un tsunami. Cei care susțin că nu există COVID ar trebui să răspundă penal

„La toamnă ne așteptăm la un tsunami”, spune managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea.

Mai mult, medicul avertizează că există riscul să avem același scenariu ca și în Italia, în cazul în care nu vor înceta campaniile care spun că noul coronavirus nu există.

Într-o lună am putea avea până la 1.600 de îmbolnăviri zilnice de COVID-19. Iată datele în baza cărora Guvernul a prelungit starea de alertă (Document)

„Am spus că în iulie vom avea 700 – 800 de cazuri. Se pare că a explodat creșterea exponențială. Severitatea cazurilor e în creștere incredibilă, ne așteptăm la ce e mai rău. Ne așteptăm la un tsunami. Valul unu va fi replica palidă a valului 2.

ADVERTISING

Dacă nu se va termina cu nebunelile cu antivacciniștii și cei care susțin că nu există COVID sau decese vom avea același scenariu ca în Italia”, a declarat, la Digi24, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Medicul Virgil Musta nu mai are locuri la Timișoara pentru pacienții cu Covid-19: Zona dedicată a devenit neîncăpătoare

Potrivit medicului, cei care promovează teoriile conspiraționiste ar trebui să răspundă penal.

Acești oameni care promovează că nu există COVID, decese, ar trebui să răspundă cu caz penal. Din cauza teoriilor lor ajungem să moară foarte mulți oameni. O nație întreagă ne aflăm la marginea unui dezastru medical.

ADVERTISING

Am avut o șansă în februarie – martie când am făcut față cu brio medical, acum nu mai putem face asta din cauza iresponsabilității. Riscăm să pierdem controlul medical în august. Se pare că am dat cu piciorul la tot ce am făcut în martie", avertizează medicul.

Bucureștiul a trecut de 4.000 de cazuri de COVID, după un record zilnic de 111 noi îmbolnăviri. Vezi situația pe județe (Infografice)

Bilanțul de coronavirus înregistrează record după record

România a înregistrat vineri un nou record, fiind anunțate 799 de cazuri noi, după ce au fost procesate 18.986 de teste, în ultimele 24 de ore.

ADVERTISING

Arafat atrage atenția că mulți pacienți externați la cerere cu simptome ușoare ajung la Terapie Intensivă: Echipele se expun resuscitând acești pacienți

Și la numărul pacienților internați pe secțiile de terapie intensivă suntem aproape de depășirea recordului precedent. Pe 22 aprilie au fost la ATI 288 de pacienți COVID, iar astăzi sunt în stare gravă 273 de persoane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇