Cele mai mari două centre de vaccinare din Sibiu își suspendă activitatea din cauza numărului mic de doritori

Cele mai mari două centre de vaccinare din Sibiu își suspendă activitatea din cauza numărului mic de doritori

Cele mai mari două centre de vaccinare din Sibiu își suspendă activitatea, de la 1 iulie, după șase luni de funcționare, din cauza scăderii numărului de persoane care vin să se vaccineze împotriva COVID-19.

Reprezentanții Primăriei Sibiu au anunțat, marți, că cele două centre de vaccinare care funcționează la Redal Expo, își suspendă activitatea începând cu data de 1 iulie, din cauza scăderii cererii de vaccinare din partea populației.

Primul centru de vaccinare de la Redal Expo a fost deschis în luna ianuarie a acestui an, iar cel de-al doilea în luna februarie.

ADVERTISING

Locația centrelor de vaccinare a fost pusă la dispoziție gratuit către un antreprenor local.

Sibienii care doresc să se vaccineze împotriva COVID au în continuare la dispoziție centrul de vaccinare drive through din parcarea Piața Teatrului, centrul de vaccinare din Zona Industrială Vest, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar Dr. Alexandru Augustin și centrul de vaccinare de la la Mall-ul din comuna Șelimbăr.

În județul Sibiu, 35,4% din populația eligibilă de peste 12 ani este vaccinată, potrivit ultimei raportări a CNCAV, Sibiul fiind pe locul 3 în țară după București și Cluj.

ADVERTISING

Conform CNCAV, puțin peste 20.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România, dintre care doar 9.544 cu prima doză.

OMS a transmis un avertisment la nivel mondial cerându-le celor vaccinați să păstreze în continuare măsurile de protecție, în condițiile în care vaccinarea merge destul de greu în întreaga lume, în schimb noile tulpini ale coronavirului sunt mult mai contagioase.

Valul 4 al pandemiei de Covid-19 va veni cu siguranță și în România, nu știm când, dar știm că va fi cu varianta Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, și, din păcate, deși oricine se poate vaccina, oricând și cu orice tip de vaccin dorește, tot mai puțini o fac, ceea ce ”este înfiorător față de ce va urma, este tragic”, a declarat medicul Adrian Wiener, într-un interviu acordat pentru Spotmedia.ro.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇