Sistemul de irigare prin picurare, mai eficient - iată de ce

Sistemul de irigare prin picurare, mai eficient - iată de ce
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Modul în care cultivăm și întreținem culturile cunoaște o evoluție constantă. Apar noi și noi sisteme menite să faciliteze munca umană. Nu ignorați sistemele de irigare prin picurare, spre exemplu, cele care demonstrează că putem face economii și în același timp să fim eficienți, fără să compromitem nivelul optim de apă oferit plantelor. 

Un astfel de sisteme de irigare prin picurare îl găsiți în comerț, în magazinele de nișă, specializate și mai concret, la Nu Oricum. Contrar primelor impresii pe care probabil să le aveți, un astfel de sistem merită investiția fără doar și poate. Iată și care vă sunt avantajele de folosire ale unor astfel de sisteme. 

ADVERTISING

Avantajele sistemelor de irigare prin picurare 

Așa cum și numele spune, este vorba de acel tip de sistem ce irigă cultura, picătură cu picătură, apa ajunge direct la rădăcină, fără risipă. Astfel, acestea automatizează modul de irigare, așadar vine la pachet cu avantaje multiple. Trebuie amintit despre faptul că:

  • Apa este dozată atât cât trebuie plantelor, în funcție de etapa lor de dezvoltare. 
  • Reduceți pierderile de apă. Unii vor înțelege mai bine, dacă spre exemplu apa în zonă le este destul de limitată. De multe ori stăm la mâna naturii și este pe cât de frustrant, pe atât de dezavantajos. 
  • Este redus consumul de apă până la 40 de procente. Este redusă pierderea de apă și pentru că aceasta merge direct în sol la rădăcină și nu mai ajunge să fie evaporată în cantități atât de mari. 
  • Apa ajunge numai la plantă, nu și între rândurile create. Astfel, veți putea desfășura muncă agricolă fără probleme. În plus, nici buruienile nu mai sunt atât de multe, apărute pentru că apa oferită solului a întreținut din păcate și această cultură. 
  • Evitați umiditatea excesivă cauzată de apă în exces, care adesea duce și la formarea de boli sau duce la apariția diverșilor dăunători ai plantelor. 
ADVERTISING

Iar lista aceasta nu se oprește aici. Cumpărați un sistem de irigare prin picurare, așa cum sunt cele de la Nuoricum.ro. Acesta poate fi achiziționat cu accesoriile necesare individual. Primiți și suport în ceea ce privește montarea. Cei de la Nu Oricum sunt specialiști în horticultură, dispun de semințe, dar și de echipamente și accesorii pentru sere și solarii. Deci regăsiți aici pe cei specializați în domeniu, care știu ce să vă recomande. 

Instalația de irigare prin picurare vă face independenți de personal care să ude culturile. Veți doza exact cantitatea de apă de care plantele au nevoie, precum și îngrășământul administrat acestora. Iar de aici și până la creșterea productivității mai este desigur un singur pas. 

ADVERTISING

Specialiștii din domeniu spun despre acest mod de irigare că ar fi singurul care permite atât automatizarea, cât și reglarea cât mai precisă a debitului de apă și a presiunii acesteia. 

Fie că aveți culturi pe câmp deschis, însă desigur porțiuni mici sau medii, culturi în sere sau solarii irigația da bătăi de cap. Poate fi acel gen de misiune care face însă diferența în rezultatul culturii. Descoperiți deci avantajele sistemelor de tip picurare.