Aida, Coppélia și Traviata, pe scena Operei Naționale București

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
!!afis saptamanal 21-27 iunie.cdr

Opera Națională București vă așteaptă în această săptămână, în Sala Mare de spectacole, cu trei titluri celebre din repertoriul actual. Opera „Aida” de Giuseppe Verdi, baletul „Coppélia” de Léo Delibes și opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi sunt propunerile ONB pentru patru seri printre coregrafii de poveste și acorduri muzicale.

Joi, 24 iunie – „Aida” de Giuseppe Verdi

!!24.06 Aida.cdr

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Spectacolul aduce în fața publicului o poveste de dragoste exotică într-un mod spectaculos, demn de marile montări de operă tradiționale.

ADVERTISING

Plamen Kartalov și scenografa Viorica Petrovici, în colaborare cu Francisc Valkay, coregraful spectacolului, au reușit să recreeze pe scenă cadre de inspirație istorică, să reproducă aspectul grandios al monumentelor Egiptului antic, epoca în care se petrece acțiunea operei lui Giuseppe Verdi. 

Vineri, 25 iunie și sâmbătă, 26 iunie - „Coppélia” de Léo Delibes

!25.06 Afis Coppelia.cdr

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Având premiera la 25 mai 1870 la Teatrul Imperial de Operă din Paris, ideea poveștii a fost sugerată de Charles Nuitter, documentarist și libretist de Operă.

ADVERTISING

Nuitter și Saint-Léon au scris povestea ca pe un basm încântător, cu final fericit pentru tânărul cuplu din sat, Swanilda și Franz, care devin fascinați de excentricul Coppelius și „fiica” sa, păpușa Coppélia. 

Duminică, 27 iunie - „La Traviata” de Giuseppe Verdi

!!27.06 afis Traviata.cdr

La puitrul dirijoral se va afla maestrul David Miller în calitate de invitat. Prima reprezentație a operei la București a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Marie Duplessis a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”. Giuseppe Verdi a folosit romanul drept sursă de inspirație pentru opera sa, „La Traviata”.

ADVERTISING

Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Reprezentațiile au fost adaptate, pentru a respecta normele oficiale în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie, se va respecta distanțarea socială, iar spectacolul nu are pauză.

Accesul în sala de spectacole se va realiza cu o oră înainte de a începe reprezentația, în baza biletului (fizic sau electronic).

Pentru a participa la spectacolele Operei Naționale București vaccinarea și testarea nu sunt obligatorii.

Sponsor oficial: Enel România

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, EURO Insol

Parteneri: Sansha 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇