Deputatul USR Claudiu Năsui explică de ce Curtea Constituțională a României a amânat până la finalul lunii septembrie dezbaterea pe impozitarea pensiilor speciale.
CCR a amânat, marți, impozitarea pensiilor speciale până pe 30 septembrie.
Năsui scrie pe contul său de Facebook că astfel decizia va fi dată după alegerile locale, care ar urma să se desfășoare pe 27 septembrie.
”De ce tocmai 30 septembrie? Ca să fie la trei zile după alegerile locale în așa fel încât deznodământul să nu fie capitalizat în campania electorală.
La stat, pensiile speciale vin ușor și pleacă greu. PSD, PNL și PDL toate le-au votat în trecut și acum se arată indignate de ele. De parcă nu ei au făcut legile în baza cărora se dau.
Întrebarea mai interesantă este de ce trebuie să așteptăm atât timp pentru a face măcar un pas în soluționarea acestor inechități?
De ce adoptarea pensiilor speciale se poate face imediat, dar eliminarea lor este tergiversată și se găsesc tot felul de motive pentru a nu o face?
De ce este discriminatoriu să impozitezi doar pensia specială dar nu este discriminatoriu să dai pensii speciale doar unora?”, se arată în postarea deputatului.
”Cei care decid că scăpăm de pensii sunt cei care le încasează”
Năsui subliniază că ”cei care decid dacă este constituțional să scăpăm de pensiile speciale sunt aceiași oameni care încasează astfel de pensii, uneori chiar două sau trei cumulate”.
”Adoptarea pensiilor speciale în 2015 a fost constituțională, dar abrogarea lor cinci ani mai târziu este neconstituțională. Acum, mai așteptăm aproape un an ca să aflăm dacă taxarea lor este constituțională. Parlamentul, care ar trebui să reprezinte voința poporului, poate doar să dea privilegii. Când e vorba să le anuleze, brusc îi dispare puterea.
Dar USR nu se dă bătut. Din 2017 ne luptăm pentru interesele reale ale românilor și nu ne vom opri până când acest tip de privilegii date din pixul unor politicieni dispar din România”, mai scrie Năsui.
CCR a amânat dezbaterea
Amintim că, marți, Curtea Constituţională a amânat pentru 30 septembrie discuţia privind obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%.
Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.
Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.
Citește și: