Miros greu de produse petroliere în Ploieşti; instituţiile de mediu controlează rafinăriile Lukoil şi Vega, și confirmă creșteri de emisii

Miros greu de produse petroliere în Ploieşti; instituţiile de mediu controlează rafinăriile Lukoil şi Vega, și confirmă creșteri de emisii

Instituţiile de mediu din Prahova au demarat, vineri, controale la rafinăriile Petrotel Lukoil şi Vega din municipiul Ploieşti, după o serie de sesizări făcute de cetăţeni cu privire la un miros greu de produse petroliere care a persistat în oraş.

Directorul Gărzii de Mediu Prahova, Ioana Feraru, a declarat că verificările se derulează împreună cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) .

De asemenea, primarul Andrei Volosevici a solicitat verificări pe fondul mirosului greu de produse petroliere resimţit în municipiu.

„Astfel, reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti s-au deplasat în teren, în vederea identificării şi monitorizării situaţiilor semnalate de cetăţeni.

ADVERTISING

Totodată, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a sesizat reprezentanţii instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu, respectiv Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova şi Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova, în vederea verificării surselor potenţial poluatoare şi luării măsurilor legale corespunzătoare", se arată într-un comunicat al Primăriei Ploieşti.

Conform sursei citate, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova l-a informat pe primar că aceste situaţii de disconfort olfactiv resimţite de cetăţeni nu sunt cauzate de posibile incendii din zonă.

ADVERTISING

UPDATE 18:00 : Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova informează că, vineri, la Ploieşti, au fost înregistrate creşteri ale emisiilor de metan, etan, propan, butan, pentan şi hexan, iar pentru dioxidul de sulf şi particulele în suspensie s-a constatat o tendinţă crescătoare a valorilor orare faţă de cele înregistrate în mod normal în zonă.

Urmare a sesizărilor din data de 04.06.2021 din Municipiul Ploiești, vă comunicăm următoarele:În stațiile automate de...

Publicată de Agentia Pentru Protectia Mediului Prahova pe Vineri, 4 iunie 2021

Reamintim că județul s-a confruntat zilele acestea cu un incendiu de proporţii, la Brazi. Se estimează că zona, cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, care a ars, va continua să scoată fum o săptămână sau chiar mai mult timp.

ADVERTISING

În aceste condiţii, specialiştii de la ISU au luat decizia de a inunda fosta hală cu 300.000 de litri de apă. Nouă autospeciale vor acţiona, timp de două ore, în acest sens.

A fost stabilită cauza incendiului de la Brazi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇