Dinamo și-a adus un antrenor de talie mondială

Dinamo și-a adus un antrenor de talie mondială

Xavi Pascual este noul antrenor al echipei de handbal Dinamo.

Fostul antrenor al Barcelonei a semnat un contract valabil în următoarele trei sezoane.

"Clubul Sportiv Dinamo aduce pe banca tehnică a echipei de handbal unul dintre cei mai valoroși antrenori din lume. Xavier Pascual (53 de ani) va antrena campioana României în următorii trei ani.

Fost selecționer al naționalei României între 2016-2018, Pasqui are în spate o carieră fabuloasă, derulată integral la gigantul FC Barcelona, cu care a câștigat tot ce se putea câștiga", se arată într-un comunicat al echipei.

ADVERTISING

"Este o onoare pentru mine să mă întorc ca antrenor în România. Dinamo m-a dorit foarte mult și vreau să mulțumesc clubului pentru efortul depus pentru a mă avea pe banca tehnică în sezonul următor" - Xavier Pascual

În 12 ani de activitate la cel mai înalt nivel, lucrând cu mulți dintre marii jucători ai lumii, ​​Xavi Pascual a cucerit toate titlurile posibile. Recordul l-a stabilit în sezonul 2014/2015, când Barca, cu el la timonă, a câștigat șapte trofee, inclusiv Liga Campionilor.

În sezonul 2020-2021 al Ligii Campionilor, el a fost declarat cel mai valoros antrenor al competiției.

ADVERTISING

Între 2016 și 2018, Xavi Pascual a fost selecționer al naționalei României. El a renunțat la reprezentativa tricoloră în iunie 2018, atunci când și-a prelungit contractul cu Barcelona, neputând să continue pe două fronturi.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇