Veste proastă pentru cei care şi-au planificat o minivacanţă de 1 iunie. Pe litoral este cod portocaliu de ploi abundente, iar toată ţara aproape se află sub o avertizare de tip cod galben de vreme rea.
În intervalul luni, 31 mai, ora 10:00 – miercuri, 2 iunie, ora 10:00, este în vigoare o informare meteo pentru toată ţara, care vizează manifestări de instabilitate atmosferică.
„În majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină, anunţă ANM.
În plus, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...30 l/mp.
Apoi, ANM a emis şi un cod galben, valabil în cea mai mare parte a ţării, în intervalul luni, 31 mai, ora 12:00 - marţi, 1 iunie, ora 21:00.
"În Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ.
În Banat, Crișana, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul și nord-vestul Munteniei, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și, pe arii restrânse, 40...50 l/mp", arată avertizarea de la ANM.
Pentru un interval ceva mai scurt, de luni, 31 mai, ora 15:00, până marţi, 1 iunie, ora 21:00, va fi în vigoare şi un cod portocaliu de ploi abundente în Dobrogea.
"În județul Tulcea și în zona costieră a județului Constanța va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 50...70 l/mp", subliniază ANM.
Prognoza specială pentru Bucureşti
În Bucureşti, vremea va deveni rece, cu maxime de până la 15 grade, potrivit prognozei speciale emise de ANM.
Cerul va fi înnorat și vor fi averse, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de apă, în general, de 15-20 l/mp.
În intervalul 31 mai-2 iunie, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 11-12 grade, ușor mai coborâtă, spre 9 grade, în noaptea de marți spre miercuri.
Vezi şi: