Pandemia a adus cu sine o sumedenie de provocări, dar a și acționat ca un impuls pentru schimbare. Lumea artelor, în mod deosbit, ne-a surprins cu noile abordări iar proiectul VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru este unul dintre cele mai frumoase exemple.
Teatrul s-a întors în aer liber, fapt care a dat și siguranță părinților în fața noului virus, dar și încredere celor mici pentru care sala de spectacol poate nu este cel mai prietenos loc.
Anul acesta, în vara lui 2021, miniteatrul în aer liber aduce și ceva nou: ateliere tematice la sfârșitul fiecărei piese de teatru. Și iată că micuții noștri vor avea multe activități distractive vara aceasta.
Despre cum s-a născut acest proiect, care au fost provocările pandemiei și ce surprize ne aduce vara aceasta am vorbit cu Gabriel Coveșeanu, actor și manager al teatrului Ion Creangă din București.
Spuneți-ne mai multe despre proiectul VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru. Când și cum s-a născut proiectul, ce schimbare a adus el în domeniul spectacolelor pentru copii?
Povestea proiectului nostru, „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru” începe din vara anului trecut, din anul 2020. Desigur, contextul este unul cât se poate de simplu și l-am trăit cu toții: pandemia.
Aflați în imposibilitatea de a ne continua activitatea în spații închise căutam o soluție.
Fiind vară și cald, am început să construim varianta aceasta a unui mic teatru în aer liber – un amfiteatru.
Un loc unde să avem și teatru, iar părinții să vină cu încredere și fără nicio spaimă de virusul care ne-a dat și care ne dă în continuare târcoale.
Și iată-ne acum la cea de-a doua ediție.
Spațiul în care v-am invitat și anul trecut, dar în care vă așteptăm și în acest an este unul colorat, viu.
Am creat un spațiu cât se poate de prietenos, de atrăgător, care asigură tot confortul publicului nostru.
Și chiar dacă e o perioadă a concediilor și vacanțelor am constatat încă de la prima ediție, de vara trecută, faptul că lumea este dornică să ne fie alături.
În ceea ce privește schimbarea – da – paradigma actuală este una destul de greu de stăpânit și de înțeles. Se petrec multe schimbări în plan social, economic, politic, iar contextul pandemic ne-a pus în situații la care nu ne-am fi gândit.
Pornind de la aceste două premise vreau să vă spun că teatrul din zilele noastre este unul cât se poate de dinamic, aflat într-o permanentă schimbare.
Și atunci și noi, ca artiști, ca instituție de cultură, trebuie să fim foarte atenți la publicul nostru.
De aceea, am încercat să le creăm un spațiu în care să se simtă creativi și să urmărească cele mai interesante povești și aventuri din repertoriul teatrului nostru.
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-a adus pandemia pentru voi?
După cum vă spuneam, vara anului 2020 a fost una deosebită pentru noi toți. Însă a fost o provocare pe care am luat-o în serios.
Ne-am propus să confruntăm situația și să nu ne lăsăm copleșiți de întreaga nesiguranță care plana în jurul nostru.
Atât ca actor, dar și ca manager, știu ce înseamnă să stai departe de public, să îți dai seama că misiunea ta ca artist este redusă.
Nu suntem o prioritate când vine vorba de situații de acest fel, așa că îți pui mereu întrebări: ce facem? de ce facem? și cum facem? – poate deveni chiar obositor, însă tot travaliul acesta duce spre ceva bun, spre idei concrete.
Printr-un astfel de exercițiu am reușit să ne menținem activitatea.
Să mă rezum, chiar dacă am început cu multe întrebări, am luat, după cum bine ați menționat, totul ca pe o provocare și am fost atenți în permanență la nevoile publicului.
Cum e să joci teatru în aer liber, fără luminile sălii de spectacol, fără liniștea asigurată de cei patru pereți?
V-am anticipat puțin întrebarea mai sus, însă am să-mi iau răgazul necesar aici pentru a vă răspunde mai detaliat. Evident că e o experiență diferită.
E greu să instaurezi o intimitate cu cei care te privesc. E greu să simți că tu, ca actor, poți să iei publicul în mâini și să-l aduci în poveste. Dar nu e imposibil.
Cu toate acestea, să nu uităm că teatrul a început ca o sărbătoare în aer liber, tragediile se jucau în plină zi sau, uneori, prindeai apusul.
Să nu vă sperie acest lucru, noi nu jucăm tragedii, jucăm spectacole pentru copii.
Ceea ce vreau să subliniez însă este faptul că orice dezavantaj poate deveni avantaj. Iar noi am reușit să facem asta.
Suntem, oricum, cu toții obosiți de statul în spații închise. Ei bine, acesta sigur e momentul să ne bucurăm de teatru și de aer liber!
Ce pregătiți pentru stagiunea estivală 2021?
Stagiunea din această vară aduce ceva nou. Încă din perioada în care nu reușeam să ne vedem în sala de spectacol, când teatrele erau închise pentru public, ne-am obișnuit privitorii cu un program de ateliere distractive și creative, de încercat acasă.
Ei bine, acum imediat după spectacol alături de actorii noștri sunteți invitați la ateliere inspirate din temele spectacolelor care au fost vizionate.
Aici e noutatea și distracția. Iar atelierele gândite de noi duc la consolidare mai puternică a spectacolului ce tocmai a fost vizionat.
Și să nu uităm de faptul că Amfiteatrul VăraTIC găzduiește un program unic în Capitală în rândul teatrelor pentru copii – deși aceasta este o componentă care a prins un extraordinar avânt în teatrele din Vest, în Italia, Franța, Spania, Belgia sau Germania, care au o ofertă consistentă pentru acest segment de public.
Mă refer aici la copiii sub 3 ani, cei mai tineri spectatori, și la programul nostru „Educația timpurie” sau „TIC Bebe”, pe care îl vom aduce pe scena din amfiteatru într-o formă adaptată pentru outdoor.
De fapt, Teatrul Ion Creangă este singurul teatru de stat care oferă astfel de spectacole. Cum sunt aceste spectacole? Care este experienta unui copil de 3 ani în Amfiteatrul VăraTIC? Cum descoperă teatrul?
Într-adevăr, suntem singurul teatru din București care are acest tip de spectacole în oferta sa și ținem foarte mult la rolul nostru de promotori ai educației timpurii aplicate prin mijloace teatrale.
Este esențial să înțelegem că teatrul și arta în general nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate, iar primele experiențe pot fi unele foarte timpurii. Ba chiar este încurajat să se întâmple astfel!
Acum, în ceea ce privește experiența teatrală din Amfiteatrul Văratic, cred că aceasta se poate dezvălui mai ușor copilului.
Pentru unii copii, mai ales cei foarte mici, intrarea în sala de spectacol poate crea un oare disconfort în prima fază, până se obișnuiesc: lumina se stinge, muzica se aude, luminile pot părea puternice.
Pe când, în aer liber, în acest spațiu prietenos și vesel, lucrurile sunt la vedere, poți să vezi absolut tot ce se întâmplă. Iar o astfel de încredere poate aduce un copil și într-o sală de spectacol.
Un aspect deosebit de important, atât din perspectiva autorităților cât și a părinților care vin cu copiii la teatru: Ce măsuri de siguranță impuneți pentru împiedicarea răspândirii virusului?
Bineînțeles, toate activitățile din amfiteatru se desfășoară cu respectarea normelor impuse pentru organizarea evenimentelor culturale în aer liber.
Pentru moment, conform ultimelor ordine emise de către Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii, accesul la acest tip de program este permis persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-CoV-2 și pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, adică zece zile după efectuarea rapelului.
De asemenea, cei care nu sunt vaccinați pot fi prezenți în Grădina Casei Eliad prin prezentarea unui rezultat negativ în urmă testării prin metoda RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. În cazul copiilor, aceste măsuri nu se aplică.
În completarea acestor norme, așa cum am gândit accesul și vara trecută – și cum cred că ne-am obișnuit cu toții în ultimele luni – vor exista și alte măsuri: un triaj observațional la intrare, obligativitatea purtării măștii de protecție pe întreaga durată a evenimentului, menținerea distanței recomandate ș.a.m.d.
Toate aceste informații sunt publicate pe site-ul nostru, pe www.teatrulioncreanga.ro, în secțiunea Noutăți – și vor fi cu siguranță actualizate constant pe măsură ce apar noi modificări privind aceste norme de organizare a evenimentelor culturale.
Ce planuri aveți pentru toamna? Reveniți în Sala Mare din Piața Amzei?
O întrebare care vizează un subiect delicat pentru noi, dat fiind că Sala Mare din Piața Amzei nr. 13 continuă să fie într-un nesfârșit proces de renovare și reabilitare, Teatrul Ion Creangă fiind evacuat din acest spațiu încă din anul 2009.
Ce pot să vă spun în acest moment este că „acasă” pare să fie din ce în ce mai aproape de realitate.
Am fost asigurați de Primăria Municipiului București, care administrează proiectul de investiții, că finalizarea lucrărilor de reabilitare și refuncționalizare ale imobilului reprezintă o prioritate pe agenda anului 2021.
Sperăm că lucrările vor fi reluate curând. Nu ne dorim nimic mai mult decât să revenim la normalitatea unei stagiuni pe care să o susținem în propria noastră sală de spectacol.
Citește și: