Organizatorii de la Wimbledon vin cu o veste bună

Organizatorii de la Wimbledon vin cu o veste bună
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizatorii turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, sunt încrezători că numărul spectatorilor din tribune va depăşi actuala limită de 25% din capacitatea stadioanelor, ca urmare a măsurilor de relaxare din Marea Britanie, notează Reuters.

Marea Britanie se află în etapa a treia a foii de parcurs pentru ridicarea măsurilor restrictive, iar premierul Boris Johnson a anunţat luni că intenţionează să ridice toate restricţiile şi să redeschidă economia începând cu 21 iunie.

ADVERTISING

Turneul de la Wimbledon debutează pe 28 iunie, la o săptămână după data relaxării totale. Luna trecută, organizatorii de la All England Lawn Tennis Club (AELTC) au anunţat că fanii vor avea acces în limita a 25% din capacitatea arenelor, dar în urma semnalelor pozitive după relaxarea restricţiilor, această limită va fi depăşită.

Wimbledon a fost singurul turneu de Grand Slam care a fost anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, pentru prima oară după al Doilea Război Mondial.

Protocoalele de securitate pentru Wimbledon prevăd că anturajul fiecărui jucător este limitat la trei persoane şi vor trebui să fie cazaţi la hoteluri special desemnate, în loc de închirierea unor locuinţe private din apropiere.

ADVERTISING

AELTC va amâna punerea în vânzare a biletelor pentru mijlocul lunii iunie pentru a avea mai multă claritate privind situaţia sanitară şi eventuala ridicare totală a restricţiilor, care ar putea permite creşterea limitei pentru public la peste 25% din capacitatea stadioanelor.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!