Roger Federer, eliminat în optimi la Geneva, a admis că nivelul său de joc nu îi permite să aibă vreo şansă la Roland Garros, turneu de Grand Slam care debutează pe 30 mai la Paris, transmite Reuters.
Federer, a condus cu 4-2 în setul decisiv al partidei cu spaniolul Pablo Andujar, dar a pierdut patru ghemuri la rând şi meciul cu 6-4, 4-6, 6-4, la prima sa apariţie după turneul de la Doha din luna martie.
''Cred că atunci când joci atât de puţin şi ştii la ce nivel eşti, iar după ce s-a văzut azi, cum te poţi gândi să câştigi la Openul Franţei. Sunt doar realist şi ştiu că nu pot câştiga la Roland Garros, iar oricine gândeşte că aş putea aşa ceva greşeşte. Bineînţeles, lucruri nebune pot avea loc, dar nu sunt sigur că în ultimii 50 de ani la Roland Garros cineva a ajuns sus la 40 de ani, după o pauză de un an şi jumătate şi a obţinut victorii pe linie'', a declarat Federer într-o conferinţă de presă.
Campionul elveţian a adăugat că următoarele săptămâni sunt foarte importante pentru sezonul său.
''Indiferent dacă joci sau nu la turnee, dacă ai revenit în circuit sau te antrenezi din nou cu băieţi de top începi să intri în ritm, simţi că ai revenit în circuit şi începi să iei decizii mai bune. După ce am fost eliminat în acest mod în meciul de azi, am simţit că 'Doamne, pot juca mult mai bine'. M-am simţit straniu şi este dezamăgitor, dar în acelaşi timp e un proces prin care trebuie să trec, nu mă pot descurca prea bine şi am nevoie să revin la masa de lucru".
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: