Stadionul de 25 de milioane de euro din Liga 1 e aproape gata: Când va fi inaugurat

Stadionul de 25 de milioane de euro din Liga 1 e aproape gata: Când va fi inaugurat

Conducerea clubului Sepsi OSK a anunțat că noul stadion din Sfântu Gheorghe este aproape gata.

Patronul Laszlo Dioszegi a anunțat că arena va fi inaugurată în luna august, în viitorul sezon al Ligii 1.

"Lucrările sunt întârziate puțin din cauza vremii. Cel mai devreme în august sau maxim în septembrie putem să vedem primul meci pe acest stadion. Nu vrem să inaugurăm stadionul 95% sau 98% gata, vrem să fie 100%. Suntem în întârziere cu fațadă principală, cu locurile de parcare, cu infrastructură din afara stadionului. Gazonul ar fi gata într-o lună de zile pentru a juca primul meci de fotbal. Vestiarele sunt gata făcute, vopsite, mai așteptăm mobila. Stadionul este 85% gata acum", a spus Dioszegi pentru Telekom Sport.

ADVERTISING

De asemenea, Dioszegi a dezvăluit și cât a costat noul stadion: "Costurile finale o să fie undeva la 25 de milioane de euro".

Stadionul este construit din banii guvernului maghiar, care sprijină această echipă.

"Stadionul este construit din banii guvernului Ungariei, dar îmbucurător este faptul că rămâne aici și va fi al nostru", a completat Dioszegi.

Sepsi joacă în play-off-ul Ligii 1 și a reușit rezultate excelente cu FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!