Horoscop zilnic: 18 mai

Horoscop zilnic: 18 mai

Berbec

Luna în Leu, în creștere, plasată în zona iubirii, bucuriei de viață și expresiei de sine, îți poate aduce șansa de a ieși în față, de a-ți manifesta abilitățile de lider și de a-ți etala talentele artistice.

Este o zi frumoasă, în care nu numai că te simți bine în pielea ta, ci poți crește frumos un proiect sau o relație amoroasă. Dorința de aventură nu lipsește, așa că ai tot felul de idei năstrușnice, despre cum să-ți petreci weekendul. De altfel, vrei să faci numai ce-ți place, așa că nu te uiți la bani când e vorba de starea ta de bine.

Taur

Luna în Leu, plasată în zona familiei, te poate face destul de rigid în relațiile cu cei dragi. Ai tendința să-ți manifești autoritatea în mediul familial, te aștepți ca lucrurile să fie făcute în felul tău și accepți foarte greu punctele de vedere ale celorlalți. Mai ales dacă se pune problema unor modificări în casă sau a unor decizii legate de administrarea bunurilor materiale. Încearcă să fii tolerant, flexibil și mai atent la nevoile celor din jur.

MERCUR e acasă la el, în GEMENI (4 mai – 11 iulie 2021)
ADVERTISING

Gemeni

În cazul tău, Luna în Leu activează zona comunicării și transmiterii de informații, așa că astăzi ești foarte deschis către comunicare, dar și către relații noi.

Este o zi care poate aduce posibilitatea lămuririi unor neînțelegeri cu cei din jur sau a aflării unor informații legate de zona financiară, care te ajută să înțelegi mai bine gesturile făcute de o persoană din anturaj, în urmă cu câteva săptămâni. Așadar, ziua de astăzi poate aduce lumină într-o problemă financiară persistentă.

Rac

O zi frumoasă din punct de vedere financiar, în care ai șansa să câștigi niște bani în plus la salariu sau îți iese în cale o afacere profitabilă. Oricum, astăzi îți sunt apreciate și valorizate atât abilitățile și aptitudinile personale, cât și rezultatele profesionale din ultima perioadă.

Spre seară, un prieten poate reitera o invitație la un eveniment, care presupune cheltuială de timp și bani, ceea ce te face să fii nehotărât. Încearcă să împaci și capra și varza, acceptând invitația și, în același timp, drămuindu-ți banii.

Atmosfera astrală a lunii MAI 2021: Noi etape unice
ADVERTISING

Leu

Luna se află în semnul tău zodiacal și este în creștere. Așadar, astăzi ești în formă și, în plus, poți beneficia de ocazii în care să-ți etalezi un talent artistic sau să îți exerciți rolul de lider. Cert este că vrei să te faci auzit și te aștepți să-ți fie recunoscute meritele și autoritatea în domeniul în care activezi.

Spre seară, este posibil să apară niște tensiuni legate de carieră și se pare că aceastea vizează o nemulțumire ce ține de banii primiți pentru un proiect. Pe de altă parte, astăzi poți planifica o călătorie sau poți primi vesti minunate din străinătate.

Fecioară

Luna în Leu se plasează într-o zonă a discreției și retragerii departe de agitația cotidiană, așa că astăzi încerci să găsești calea cea mai scurtă și mai ușoară pentru a te achita de sarcinile profesionale sau chiar amâni o parte dintre ele.

În ce privește zona actelor oficiale, fii atent la orice acord pe care-l faci, la orice act pe care-ți pui semnătura, pentru că e posibil să omiți niște detalii, să citești în grabă condițiile și să regreți niște hotărâri luate acum. Mai bine amână orice astfel de demers.

Mesajul Ingerilor pentru luna MAI 2021. E momentul să ne revizuim viața
ADVERTISING

Balanță

Luna în Leu, plasată în zona relațiilor sociale și activităților de grup, te ajută să strălucești astăzi, oriunde mergi. Ești apreciat, ești lăudat și ai parte de oameni de calitate prin preajmă.

Este o zi favorabilă documentarii în vederea planificării unei vacanțe, împreună cu partenerul de viață. Sau pur și simplu vă faceți planuri de viitor împreună. De asemenea, astăzi se poate lega un parteneriat, o colaborare pe termen lung sau se poate vorbi despre o căsătorie.

Dacă ești singur, fii pe fază, pentru că dragostea plutește în aer.

Scorpion

Cu Luna situată în Leu, în zona carierei, cu siguranță că astăzi vei lua în serios rolul de lider și organizator, luând masuri peste masuri, trasând tot felul de directive și impunandu-ți voința.

Mai ales dacă ai funcție de conducere, este necesar să-ți asumi responsabilitatea în locul echipei tale și să schimbi ceva, mai întâi la tine și apoi la ceilalți. Una peste alta, măsurile luate și munca depusă astăzi își vor arăta roadele spre seară.

În ce privește relația conjugală, este posibil că astăzi să regreți niște gesturi făcute în ultimele săptămâni. Daca e așa, nu te sfii să ceri iertare.

Horoscopul săptămânii 17 – 23 mai

Săgetător

Luna în creștere în Leu activează zona convingerilor, credințelor spirituale și principiilor de viață. S-ar putea ca astăzi să fie nevoie să recunoști niște greșeli pe care le-ai făcut și apoi să-ți schimbi atitudinea față de colegi sau subalterni.

Practic, e necesar să renunți la unele principii, adică să admiți că sunt greșite, în schimbul recâștigării respectului la locul de muncă și bunei funcționari a unor proiecte. Spre seară, se anunță experiențe sentimentale minunate.

Capricorn

O Lună în Leu plasată în zona resurselor materiale puse în comun și a beneficiilor obținute prin intermediul altora, care vorbește despre șanse de câștig financiar prin intermedierea unei tranzacții sau despre posibilitatea de a-ți echilibra bugetul, în urma sprijinului oferit de cineva din familie.

În ce privește relația de iubire, este posibil ca astăzi să regreți un gest generos făcut față de persoana iubită sau, pur și simplu, să devii mai rezervat față de aceasta. Dacă ai copii, încearcă să comunici mai mult cu ei.

Vărsător

Este o zi minunată, pentru că ai șansa de a conștientiza unele limite, inhibiții și blocaje, pe care le-ai lăsat să te oprească deseori. Este momentul să renunți la neîncrederea în tine sau în alții, la suspiciuni (legate de o afacere sau de un parteneriat, de exemplu) și să reiei niște demersuri care țin de repararea imaginii tale sau de încheierea unui contract pe termen lung.

O zi excelentă pentru întâlniri, negocieri și discuții deschise, pentru că de data aceasta știi ce vrei și ești foarte convingător.

Pești

O Lună în Leu harnică și responsabilă, care pe tine te pune la treabă serios, în timp ce pe alții îi duce cu gândul la distracție. Însă nu trebuie să-ți pară rău, pentru că munca îți este răsplătită corespunzător, în sensul că primești bani în plus la salariu, un bonus sau o primă.

Dacă nu te alegi cu bani în plus, probabil că faci o investiție profitabilă sau escaladezi în mod surprinzător, o datorie mai veche. Unii nativi Pești pot regăsi astăzi obiecte sau acte pierdute.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇