Decizia lui Erdogan privind basilica Sfânta Sofia a stârnit reacții din partea creștinătății

Decizia lui Erdogan privind basilica Sfânta Sofia a stârnit reacții din partea creștinătății
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Ecumenic al Bisericilor, care reuneşte 350 de biserici creştine, în special protestante şi ortodoxe, şi-a exprimat sâmbătă „tristeţea şi consternarea” după decizia autorităţilor turce de a transforma fosta bazilică Sfânta Sofia de la Istanbul din muzeu în moschee, scrie AFP.

Secretarul general interimar al Consiliului, profesorul Ioan Sauca, a semnat această reacţie într-o scrisoare adresată preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, publicată pe site-ul organizaţiei cu sediul la Geneva.                

ADVERTISING

Începând din 1934, ”Hagia Sofia a devenit loc de deschidere, întâlnire și sursă de inspirație pentru toate națiile și religiile”, ea fiind totodată o ”expresie puternică” a angajamentului Turciei la secularism și incluziune, și a dorinței de a lăsa conflictele în urmă, se arată în documentul trimis presedintelui Erdogan în numele celor 350 de biserici din peste 110 țări, reprezentând ”peste jumătate de miliard de creștini din întreaga lume”.

”Prin decizia de a reconverti Hagia Sofia în moschee ați răsturnat semnul pozitiv dat de Turcia spre deschidere și l-ați schimbat într-unul de excludere și divizare”, se mai arată în scrisoarea trimisă președintelui Erdogan.

ADVERTISING

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri deschiderea fostei bazilici Sfânta Sofia de la Istanbul rugăciunilor musulmane, după ce un tribunal a anulat statutul de muzeu, deschizând calea către transformarea în moschee.

Consiliul de stat din Turcia a acceptat cererea mai multor asociaţii anulând o decizie guvernamentală din 1934 care conferea monumentului Sfânta Sofia de la Istanbul statutul de muzeu, a indicat agenţia de presă de stat Anadolu.

Consiliul a examinat această cerere din 2 iulie şi decizia sa a fost aşteptată în termen de 15 zile.

ADVERTISING

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul VI de bizantinii care şi-au încoronat împăraţii aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice de la Istanbul.

Ea a fost convertită în secolul al XV-lea în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în 1934 de tânărul lider al Republicii turce, Mustafa Kemal, dornic să o oferă "umanităţii".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇