De ce sunt încă menținute vizele pentru SUA

De ce sunt încă menținute vizele pentru SUA

Legislaţia americană prevede o rată de refuz pentru vize de cel mult trei procente, iar numărul românilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine viza este de trei ori mai mare.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu precizează că, în aceste condiţii, autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Washington vizează demararea unei campanii de informare, în aşa fel încât românii care nu îndeplinesc condiţiile de a intra pe teritoriul SUA să nu aplice, pentru a scădea rata de refuz.

Românii intră în continuare în categoria cetăţenilor care au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite ale Americii din cauza unei legislaţii adoptate de Congresul American. Executivul SUA nu are „marjă de manevră” în privinţa modificărilor. 

ADVERTISING

„Este, până la urmă, rezultatul unei legislaţii americane, care este destul de strictă şi care prevede o serie de condiţii. Noi am îndeplinit toate aceste condiţii prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia condiţiei care se referă la rata refuz. Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană – adică transpus în procente numărul de vize care nu sunt acordate  atunci când se fac aplicaţii pentru aceste vize de scurtă şedere în Statele Unite – plafonul acesta este de trei la sută din numărul total de solicitări.

ADVERTISING

În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. În momentul de faţă suntem în jur de 9-10 la sută, or, această situaţie  nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane, ci se referă exact la situaţia neîndeplinirii condiţiilor de către cetăţenii români, fiecare în parte, care aplică pentru a obţine  viză”, a afirmat Bogdan Aurescu duminică, la emisiunea Insider Politic difuzată de Prima Tv.

Aurescu a menţionat că, de-a lungul discuţiilor cu oficiali americani, au fost luate în discuţie posibilitatea de exceptare de la rata de 3% sau varianta în care să se poată admite intrarea cetăţenilor unui stat puternic aliat, partener strategic important al SUA, însă aceste iniţiative „nu au avut foarte mult succes în Congres”.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe Spotmedia:

Noul șef al Poliției - la deal cu frâna de mână trasă

Paradoxul Rusia: economie mediocră – mare putere militară

Stratosfera s-a subțiat cu 400 de metri din anii 80 încoace. Ce urmează


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇