Organizatorii de festivaluri spun că măsurile luate de autorități nu se pot aplica: Au reușit să compromită și iunie și iulie

Organizatorii de festivaluri spun că măsurile luate de autorități nu se pot aplica: Au reușit să compromită și iunie și iulie
Foto: Facebook Edy Chereji

Organizatorii de festivaluri spun că măsurile luate de autorități nu se pot aplica la evenimentele pe care ei le organizează, și că măsurile pe care le-au propus la întâlnirile cu autoritățile erau în măsură să transforme evenimentele în locuri sigure.

„Suntem nemulțumiți de faptul că am discutat cu autoritățile până acum, am fost în grupurile de lucru, am propus soluții care se pretează industriei noastre și iată că după toate aceste întâlniri am primit un set de norme și de măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre, la evenimentele nimănui.

ADVERTISING

Cred că nicăieri în lume nu poți să te gândești că organizezi un eveniment la care să asiguri doi metri pătați pentru fiecare persoană. Noi am propus un set de norme care odată aplicate, am trasnforma evenimentele în cele mai sigure locuri”, a declarat la Aleph News Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea.

Dupa anuntul facut aseara de catre Guvernul Romaniei, toate bune si frumoase pana ajungem la capitolul evenimente. Si nu...

Publicată de Edy Chereji pe Sâmbătă, 15 mai 2021

Chereji spune că prin măsurile luate, autoritățile au reușit să compromită și luna iunie și luna iulie în ceea ce privește organizarea de evenimente, pentru că normele propuse nu pot fi luate în calcul, nu pot fi respectate de nicio persoană care își dorește să organizeze evenimente

ADVERTISING

„Sper că autoritățile vor reveni asupra acestor norme, cu atât mai mult cu cât premierul României promitea că se va implica și că vom avea o vara cu evenimente și festivaluri. Noi nu renunțăm, facem tot ce ține de noi, dar sperăm ca și dumnealui să-și țină promisiunea pe care a făcut-o.

Cred că dacă se va implica, autoritățile vor putea reanaliza aceste propuneri care nu reușesc să ajute în niciun fel. Poate aceste măsuri sunt bune pentru evenimentele publice făcute de diverse instituții ale statului”, a adăugat directorul de comunicare.

ADVERTISING

Guvernul a adoptat vineri o hotărâre privind prelungirea stării de alertă, cu o serie de modificările care intră în vigoare din 15 mai.

Organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private este permisă numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau antigen rapid nu mai vechi de 72 de ore.

Citește și Condițiile de organizare a concertelor și competițiilor în București


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇