George Cană, 33 de ani, a atins moartea și s-a răzgândit. Când a deschis ochii avea senzația că e undeva într-un viitor apropiat, în anul 2023, dar nu-și amintea nimic din ultimele trei săptămâni.
Face parte astăzi din grupul celor foarte puțini pe care virusul i-a luat și i-a purtat într-o lungă călătorie până în secția de terapie intensivă și a supraviețuit.
Norocul lui a fost că a ajuns în Spitalul Universitar Giessen, un avanpost german în lupta cu epidemia.
În România, doar maximum 3 persoane din 10 supraviețuiesc odată ce au ajuns la ATI. În Belgia, de exemplu, rata de însănătoșire e de 65%, iar în spitalul german specializat în salvarea bolnavilor grav de Covid, rata e și mai ridicată.
“Am probleme de memorie”, mi-a spus George, la primul mesaj pe care a putut să mi-l trimită după ce a ieșit din comă. Suntem de câțiva ani prieteni pe Facebook. Nu l-am cunoscut personal, dar sper s-o fac în curând.
George a fost una dintre sutele de persoane infectate care au decis să țină un jurnal pe Facebook despre evoluția bolii sale.
A făcut-o pentru a atrage atenția despre gravitatea infecției, dar și cu speranța că va parcurge o călătorie scurtă.
“De azi sunt un număr într-o statistică pe care proștii nu o recunosc… Sper să trec cu bine peste tot. Iar cei care încă mai vorbesc despre conspirații să nu simtă niciun sfert din ce simt eu acum”, a scris George Cană într-o postare publicată pe Facebook în data de 11 martie.
O viață nouă în Germania
E din Ploiești și a lucrat mult timp ca DJ în diverse cluburi din țară. În anul 2019, împreună cu soția sa, Ioana, au luat decizia să plece din România.
“Am făcut în prealabil școala de operatori moto-stivuitor, știind că este o profesie căutată și bine plătită în Occident. Nu necesita mult efort fizic, doar concentrare”, a povestit George Cană pentru SpotMedia.ro.
Când a plecat, nu cunoștea limba. El povestește că a învățat câteva expresii, uitându-se la clipuri pe YouTube. Dar atât el, cât și soția lui vorbeau bine limba engleză. Mai fuseseră plecați împreună trei luni să muncească în Belgia și își amintea că s-au descurcat bine.
“Pentru a căpăta experiență în noua mea meserie, am lucrat o perioadă de trei luni la P&G, din Urlați, județul Prahova, o companie foarte strictă în privința regulilor. Aici am pus în practică tot ce învățasem. Exact ca la carte”, povestește el.
Când au ajuns în Germania, cei doi au semnat un contract cu o companie farmaceutică, fiind angajați la un depozit de medicamente.
George și Ioana au stat într-o pensiune, apoi, “cu puțin noroc”, au reușit să-și închirieze o locuință.
După o scurtă perioadă au primit o ofertă de la o companie mult mai mare, tot din domeniul farmaceutic, care le-a oferit contracte pe o perioadă nedeterminată.
“Planul pentru anul acesta era să ne facem amândoi vaccinul și, apoi, îmi doream din tot sufletul un copil. Pentru asta am plecat din țară. Vreau un copil care să aibă mai multe șanse în viață. Nu sunt mulțumit de sistemul de educație din România. Aici, din ce am vorbit cu mai mulți germani, școala te pregătește pentru ceea ce-ți place, pentru ce dorești să faci în viață”, povestește George.
În 2019, când a plecat spre Germania, pandemia era rodul imaginației unor scriitori sau regizori de film. Deși existaseră atenționările H1N1 și SARS, prea puțini se gândeau la urgia ce urma să pornească la sfârșitul acelui an din China.
“Nici eu și nici soția nu suntem persoane cu multă școală, dar îmi place să învăț lucruri noi. Citesc zilnic, sunt fost olimpic la istorie, fiind pasionat de acest domeniu, dar și de cel politic. Per total, îmi place în Germania. Soția mea are încă probleme de adaptare, dar ea lucrează cu mulți turci, români și polonezi, fiindu-i mai greu”, a descris George plecarea din România și cum se descurcă în țara de adopție.
O persoană care exagera cu măsurile de protecție
După ce a început pandemia, George a lucrat și mai mult. Fiind operator de moto-stivuitor într-un mare depozit de medicamente, de multe ori a muncit și sâmbăta, iar orele suplimentare deveniseră o obișnuință.
“Am fost o persoană care exagera cu măsurile de protecție împotriva virusului. Nu porneam mașina până nu o dezinfectam. Tot ce cumpăram de la magazin era dezinfectat. Purtam numai măști FPP2. Uneori, colegii mă întrebau cum pot să rezist mai mult de opt ore cu masca pe figură”, a povestit bărbatul.
Toate aceste măsuri, George le-a luat pentru că se temea mult de o posibilă îmbolnăvire.
În 2018, cu un an înainte de a pleca în Germania, a suferit un accident vascular. Așa că a făcut tot ce i-a stat în putere să se protejeze. Se temea pentru sănătatea lui.
Cu o săptămână înainte de îmbolnăvire, intră într-un concediu medical din cauza unor dureri de cap. Medicul îi recomandă odihnă, știind de accidentul vascular. Îi cere să facă și un test rapid de Covid care i-a ieșit negativ.
În această perioadă, doar Ioana, soția lui, a ieșit din casă pentru serviciu.
“A avut simptome ușoare, ca de răceală. Mi-a spus că la muncă a vorbit cu un coleg care se plângea că are frisoane. Avea mulți colegi corona-sceptici”, își amintește George.
El crede că s-a infectat de la soție și a fost indus în eroare de testul rapid.
Medicul de familie nu l-a ajutat. Mai mult l-a încurcat, spune el. A aflat că e infectat doar atunci când a luat decizia să-și facă un test PCR.
Cum începe o tragedie
În 10 martie află că e pozitiv, iar în ziua următoare anunță pe Facebook că s-a îmbolnăvit.
Până în 18 martie când postează o fotografie cu el, având o mască de oxigen pe față, George Cană a făcut 15 însemnări în jurnalul de boală ținut pe aplicația de social media.
În primele două zile, face o cronică pe ore, apoi renunță, un semn că se simte din ce în ce mai rău.
“Azi am reușit să dorm șase ore. Sedativul și-a făcut treaba”, scrie el în cea de a treia zi de boală.
“Dimineața a început cu febră de 38 grade Celsius. Am luat două pastile de paracetamol. Într-o oră eram fleașcă de transpirație, iar temperatura 37. În jurul orei zece am mâncat niște roșii care aveau gust de zahăr brun”, povestește el.
Apoi, anunță că are o problemă pentru că medicul de familie i-a trimis rețeta prin poștă și nu știe cum s-o ridice fără să iasă din casă.
Varianta online, din cauza birocrației, era mai înceată cu câteva zile, scrie George, iar timpul devenise prețios pentru el.
În ziua a patra (13 martie), anunță că a atins o temperatură de 41 de grade Celsius, iar saturația de oxigen scade sub 90% dacă stă lungit.
În cea de a cincea zi vine ambulanța, iar paramedicul îi recomandă să meargă la spital dacă saturația de oxigen continuă să scadă pentru că asta înseamnă ceva grav.
George îl întreabă pe paramedic ce ar face dacă ar fi în locul lui, iar acesta îi spune că el ar mai amâna plecarea la spital, dar că, datorită profesiei, ar reuși să se monitorizeze mai bine.
În ziua a șasea anunță că: “a fost prima zi fără febră, dar s-au instalat simptome mai ciudate… am avut o durere foarte puternică în piept. Am avut stări de amețeală și leșin… dureri puternice în zona gleznelor, gambe și antebraț. Am pierdut 5 kilograme”.
În cea de-a șaptea zi de boală, starea lui George se înrăutățește: “dureri de cap, au reapărut frisoanele, mă ustură puternic în gât”.
În a opta zi de când a aflat că e infectat ajunge la Spitalul Seligenstadt.
“După două zile de spitalizare pot spune că sistemul medical din Germania este super performant, dar cel de medicină de familie e foarte slab. Medicii de familie nu știu ce medicamente să prescrie, sunt puțin comunicativi și refuză să testeze pacienții”, scrie George de pe patul de spital.
În aceeași zi, 18 martie, postează o fotografie având o mască pe față și anunță că a ajuns în secția de terapie intensivă.
Dispare de pe Facebook până în data de 14 aprilie.
Întoarcerea la viață nu e ca-n filme
Această călătorie de opt zile arată cât de surprinzător se comportă virusul, câte lovituri și false speranțe îți oferă înainte de a te îndrepta spre moarte.
“La insistențele medicului de familie din România și a unei mătuși, am plecat la spital cu propria mașină. Aveam temperatură peste 40 de grade. La spital am vorbit cu un medic. Am fost dus într-o cameră și am fost conectat la un aparat de monitorizare”, povestește George Cană.
A făcut fotografia după care i-au fost administrate o serie de medicamente. “De aici nu-mi mai amintesc nimic. Există câteva mesaje cu soția, cu prietenii, cu tata, dar eu nu-mi mai amintesc de ele”, descrie momentul în care a pierdut legătura cu realitatea.
În următoarea zi, saturația de oxigen a lui George Cană a ajuns la 70%. A fost intubat și trimis cu elicopterul la Spitalul Universitar Giessen, specializat în cazuri grave de infectare, unde pentru o perioadă de 12 zile s-a aflat în comă indusă.
Întoarcerea la viață nu s-a petrecut ca-ntr-un serial medical în care pacientul deschide ochii și începe să zâmbească atunci când îi vede pe cei dragi.
“… am fost recalcitrant”, povestește el. “Aveam impresia că sunt în România, undeva în zona Brașov. Vedeam pe geam o cruce cum ar fi cea de pe Vârful Caraiman. În capul meu, mă aflam în anul 2023. Medicul mi-a adus telefonul, dar nu mai știam parola”, spune George Cană.
“Cu o asistentă din Spania, am avut o discuție despre dictatura militară a lui Franco… Sunt doar frânturi din ce-mi pot aminti, o împletire între realitate și vis”, a continuat el.
De la ieșirea din comă, i-a luat o săptămână ca să scape de halucinații.
În data de 22 aprilie, George Cană, 33 de ani, a părăsit spitalul. Vreme de 44 de zile s-a luptat cu virusul, fiind aproape de moarte.
Vrea să-și îmbrățișeze soția, să se întoarcă la muncă și să se bucure de viață.
Epidemia în Germania și România:
- În Germania, de la începutul pandemiei au murit peste 82.000 de persoane;
- În România, mai mult de 27.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza complicațiilor provocate de Covid-19;
- În secțiile de terapie intensivă din Germania, la sfârșitul lunii aprilie, erau peste 5.000 de persoane, iar în cele din România, peste 1.300;
- 25 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în Germania până în data de 27 aprilie, în timp ce în România, mai mult de 5 milioane;
