Biserica Catolică din România își face televiziune

Biserica Catolică din România își face televiziune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Biserica Catolică din România lansează o televiziune online, pe 16 mai, urmând ca din toamnă postul TV să se lanseze și în format clasic, în rețelele naționale de cablu.

Astfel, persoanele care nu pot participa la celebrările din biserici se vor putea bucura de transmisiuni în direct ale slujbelor din diferite locuri din țară şi ale unui program-ghid de rugăciune zilnică.

”Pe 16 mai 2021, de Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va fi lansat la Bucureşti proiectul ANGELUS Tv, o nouă platformă audiovizuală sub forma iniţială de televiziune online”, se arată într-un comunicat de presă remis SpotMedia.ro.

ADVERTISING

”Sperăm ca această nouă iniţiativă susţinută de Biserica Catolică din România să fie un prilej aducător de bucurie şi speranţă în casele şi inimile tuturor celor care au nevoie de ele, mai ales în aceste timpuri grele ale pandemiei”, spune preotul Francisc Ungureanu, directorul ANGELUS Tv

Duce mai departe mesajul papei Francisc

Proiectul este o inițiativă care se adresează persoanelor de toate confesiunile, religiile și non-afiliate religios, vizând atât publicul catolic de ambele rituri (romano-catolic și greco-catolic) din țară și din diaspora, cât și publicul general interesat de teme culturale, spirituale, sociale și de actualitate.

ADVERTISING

Plasat sub deviza „Vino și vezi” (Ioan 1,46), ANGELUS Tv își propune să concretizeze mesajul papei Francisc pentru cea de-a 55-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale: „A comunica întâlnind persoanele acolo unde sunt și așa cum sunt”.

”Proiectul și colaborarea noastră se înscriu în această preocupare a Bisericii de a ajunge la oameni și pentru a le transmite cel mai frumos și plin de speranță mesaj, dar și cel pe care ni l-a lăsat Papa Francisc: Să mergem împreună!”, spune și PS Iosif Păuleț, episcop romano-catolic de Iași.

ADVERTISING

Proiectul va debuta iniţial în varianta online pe platforma www.angelustv.ro și va prezenta conţinut audiovizual oferit de contributori precum: CatedralaONLINE (Arhidieceza Romano-Catolică de București), ORA CAtOLICĂ (SIGNIS România), ERCIS Media şi ERCIS FM (Dieceza Romano-Catolică de Iași), SANCTUS LADISLAUS MEDIA (Dieceza Romano-Catolică de Oradea), Serviciul Media al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Mănăstirea Sfânta Familie sau platformele Cristofori.ro şi şcoala@iezuiți.

Publicul larg este invitat să susţină ANGELUS Tv prin abonarea la arhiva de conţinut, ce va fi disponibilă începând cu ziua lansării (prin serviciul video on demand) şi donaţii oferite prin secţiunea dedicată a site-ului.

Amintim că BOR a inaugurat încă din 2007 un centru de presă modern, numit Basilica, care cuprinde televiziune (Trinitas TV - lansat la acel moment), radio (Trinitas), cotidian (Ziarul Lumina), săptămânal (Lumina de Duminică) și agenție de știri (Basilica).

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇