Cutremur de 5,6 grade în Marea Adriatică, resimţit în Italia şi Croaţia

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cutremur de magnitudinea 5,6 a avut loc în Marea Adriatică şi a fost resimţit în sudul Iraliei şi pe litoralul croat, sâmbătă, însă fără să facă pagube importante, potrivit Institutului Naţional italian de Geofizică (INGV) şi salvatorilor, relatează AFP.

Cutremurul a fost înregistrat sâmbătă, la ora locală 13.47 (14.47, ora României), la o adâncime de cinci kilometri sub fundaul mării, şi a fost urmat de mai multe replici de intensitate mai mică.

El a fost resimţit în Puglia şi Abruzzo, până în Napoli.

ADVERTISING

”Deocamdată nu s-au semnalat pagube şi nu s-a cerut asistenţă”, au anunţat pompierii italieni într-un mesaj postat pe Twitter.

Agenţia sesimologică croată a anunţat că a înregistrat un cutremur de magnitudinea 5,5, iar apoi altul, de magnitudinea 4,1, şase minute mai târziu.

Epicentrul a fost localizat la aproximativ 120 de kilometri sud de portul Split.

Primul cutremur a fost resimţit mai puternic pe litoralul central al Croaţiei, la Split şi pe insulele Hvar şi Vis, în sud, scrie presa locală, care precizează că nu s-a semnalat nicio pagubă.

ADVERTISING

Italia, situată deasupra confluenţei plăcilor euroasiatică şi africană, care o împinge către Balcanii de Nord, prezintă un risc seismic ridicat pe o mare parte a teritoriului său.

În 2009, un cutremur s-a soldat cu peste 300 de morţi în oraşul medieval Aquila şi în regiunea acestuia, în centrul peninsulei. Bilanţul a fost similar celui al seismului de la Amatrice, din 2016.

Croaţia a fost afectată la 29 decembrie 2020 de un cutremur de magnitudinea 6,4, o catastrofă care s-a soldat cu şapte morţi, în care au fost distruse sute de clădiri şi case în regiunea Petrinja.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇