Cum va fi vremea până pe 28 martie: Ninsori şi frig, până spre weekend

Cum va fi vremea până pe 28 martie: Ninsori şi frig, până spre weekend

Avem parte de o săptămâna care începe cu vreme mai rece decât ar trebui, cu prezența unei depresiuni mediteraneene care va aduce toată pleiada de precipitații (ploi, lapoviță, ninsori), pentru ca, mai ales în a doua parte a săptămânii, deasupra țării noastre să se consolideze un câmp de presiune ridicată, asociat dorsalei anticiclonului Azoric.

Informare meteo de ploi, lapoviță, ninsoare și vreme deosebit de rece. Cum va fi vremea în București

Spre finalul săptămânii intrăm din nou pe o circulație atlantică, una care va aduce aer din ce în ce mai cald spre țara noastră.

Vremea de luni, 22 martie

Începem săptămâna cu minime deosebit de scăzute în nordul Moldovei, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, zonele montane, regiuni unde temperaturile coboară spre –4, –6 grade (pe crestele Orientalilor se ating și –12, –14 grade).

În restul țării minimele ajung la 0 – 2 grade, iar prin estul Munteniei și Dobrogea urcă la 3 – 4 grade.

Cele mai ridicate maxime ale zilei se ating prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, al Moldovei, unde mercurul din termometre se oprește la 6 – 8, 9 grade. În restul țării vorbim de temperaturi modeste pentru data din calendar, doar 2 –4 grade, cu –2 spre –4 grade prin zonele montane.

ADVERTISING

Precipitațiile se concentrează pe Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, în aceste regiuni urmând să avem și cele mai importante cantități (10 – 200 l/mp), dar sunt și prin zonele montane, sudul Transilvaniei, sudul Moldovei, Crișana, slabe cantitativ (1 – 3 l/mp).

Vorbim de tot alaiul de precipitații. Pe timpul nopții avem ploi în Oltenia și Muntenia, lapoviță și ninsoare în zonele deluroase ale acestor regiuni, ninsori în zonele montane. Odată cu orele dimineții și pe tot parcursul zilei avem de-a face mai ales cu ploi, lapoviță și ninsoare în aceste zone, dar și prin Moldova și Dobrogea, în timp ce în zonele montane continuă ninsorile.

Vremea de marți, 23 martie

Minimele pleacă de la valori de –8, –10 grade în zonele montane, –3 spre –5 grade prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, respectiv –0 spre –3 grade prin restul țării. Prin Oltenia și Dobrogea sunt posibile minime ușor pozitive, spre 1 – 2 grade.

Maximele zilei vor urca, în cea mai mare parte a țării, spre 6 – 8 grade, doar prin nordul Moldovei și Transilvania ne oprim la valori de 3 – 5 grade. În zonele montane vorbim tot de o zi cu maxime negative, de la –2 spre –4 grade, cu –6, –8 grade pe creste.

ADVERTISING

Avem şi precipitații în bună parte din țară, excepție face Banatul, dar cantitățile așteptate să cadă nu trec de 1 – 3, 4 l/mp (doar pe crestele Meridionalilor posibil să se acumuleze 7 – 10 l/mp).

Vor fi ninsori prin zonele montane, Moldova, Maramureș, seara și prin Transilvania, ploi, lapoviță și ninsori prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Crișana.

Vremea de miercuri, 24 martie

Ne așteaptă o noapte cu minime negative în cea mai mare parte a țării (valori de la –2 spre –4, –5 grade), cu excepția SV Olteniei și Banatului, unde vorbim tot de minime pozitive, cu valori de 1 – 3 grade. În zonele montane urmează o nouă noapte geroasă, cu temperaturi care coboară chiar spre –11, –13 grade.

Maximele mijlocului de săptămână rămân la valori modeste, nu mai mult de 4 – 6 grade în cea mai mare parte a țării, doar prin SV Olteniei, Banat și Crișana urmând să urce până la 7 – 8 grade. Prin Dobrogea, sudul Moldovei, sudul Transilvaniei ne oprim la maxime de 1 – 3 grade, în timp ce în zonele montane avem o nouă zi rece, cu temperaturi negative, de la –3 spre –5 grade, iar pe creste e ger și pe parcursul zilei, cu –9, –10 grade.

ADVERTISING

Precipitații, slabe cantitativ (nu mai mult de 1 – 3 l/mp), sunt posibile la nivelul întregii țări, cu excepția nordului Transilvaniei și Maramureșului. Vorbim mai ales de ninsori, doar prin Banat avem ploi, iar prin Dobrogea lapoviță și ninsori.

Vremea de joi, 25 martie

Noaptea aduce minime negative în cea mai mare parte a țării (-2 spre –4, –5 grade, iar prin Transilvania chiar –6, –7 grade), excepție urmând să facă estul Munteniei și sudul Moldovei, cu ale lor 1 – 2 grade. În zonele montane avem parte de o nouă noapte geroasă, cu valori de temperatură spre –8, –10 grade, iar pe crestele Meridionalilor chiar –15 grade.

Maximele zilei ajung la 6 – 8 grade în aproape toată țara, cu excepția Dobrogei și sudului Transilvaniei, unde ne oprim la 2 – 3 grade. În zonele montane rămânem cu temperaturi negative, –2 spre –4 grade, iar pe creste se ating –6, –7 grade.

Despre precipitații mai vorbim doar prin Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea (1 – 3 l/mp), ninsori pe timpul nopții, ploi, lapoviță și ninsori în restul zilei.

Vremea de vineri, 26 martie

Cele mai ridicate valori nocturne le vom avea prin Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea (1- 3 grade), în timp ce în restul țării vorbim de minime negative, –1 spre –3, –4 grade, iar în Transilvania și Maramureș ne oprim la –5, –6 grade. La munte avem parte de o nouă noapte foarte rece, cu temperaturi spre –6, –8 grade, iar pe creste chiar –11, –12 grade.

Maximele marchează, în schimb, o creștere evidentă, astfel că vorbim de valori de la 9 – 11 grade, 12 grade la nivelul întregii țări, cu excepția zonelor montane, care rămân la valori de –1 spre 1 grad.

Și aria precipitațiilor se restrânge foarte mult, ele mai sunt posibile doar prin Dobrogea, pe timpul nopții și al dimineții (ploi, lapoviță și ninsori slabe).

Vremea de sâmbătă, 27 martie

Ajungem, în sfârșit, la temperaturi normale pentru data din calendar, astfel că, la amiază, se ating 14 – 15 grade prin Banat, respectiv 9 – 11, 12 grade în restul țării. Avem maxime pozitive și în zonele montane, 2 – 4 grade.

Precipitații, foarte puține, sunt posibile prin vestul extrem al Crișanei (ploi).

Vremea de duminică, 28 martie

Continuă să se încălzească la nivelul întregii țări, ajungem astfel la maxime de 14 – 16 grade, iar prin zonele montane se vor atinge 4 – 6 grade, cu 2 –3 grade pe creste.

Revin și precipitațiile, prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zonele montane (3 – 5, 7 l/mp, iar prin nordul Orientalilor se pot acumula și 10 – 15 l/mp). Vorbim de ploi și doar prin nordul Orientalilor de lapoviță și ninsori.

Aşadar, avem o săptămâna în care precipitațiile acumulează doar prin sudul extrem al Olteniei, Munteniei, prin Dobrogea și Meridionali un 15 – 20 l/mp, în timp ce în restul țării nu se strâng decât 3 – 5, maxim 7 l/mp.

Avem parte și de ninsori, mai ales în prima parte a săptămânii, dar acestea nu vor aduce mai mult de 3 – 5, 6 l/mp prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul Transilvaniei. În zona Meridionalilor va ninge mai mult și se pot acumula și 10 – 15 l/mp.

Stratul de zăpadă

Cu excepția zonelor montane, care, ca urmare a ninsorilor din ultima săptămână, au parte de strat de zăpadă de peste 70 – 80 cm, începutul de săptămână ar putea aduce un nou strat efemer de nea prin Oltenia, Muntenia şi Dobrogea (2 – 5 cm).

Material realizat de Prognoze Meteo:

Facebook.com/PrognozeMeteo
Instagram.com/PrognozeMeteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇