Social-democrații au de gând să depună o inițiativă legislativă care să oprească migrația parlamentarilor de la un partid la altul, a anunțat președintele PSD Marcel Ciolacu.
Deși în ultimele trei decenii, PSD a fost și el unul dintre beneficiarii traseismului politic, acum, ar vrea să îl împiedice prin lege.
„A mai existat un asemenea proiect de lege, atunci Curtea Constituţională a spus că nu-i constituţional, pentru că era vot uninominal. Gândim să depunem aşa ceva, ţinând cont că s-a revenit la votul pe liste (…). Să nu mai poată să existe migraţia politică în Parlament”, a explicat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă.
Întrebat când va fi depusă această iniţiativă, liderul PSD a răspus: „vom discuta şi cât de curând”.
Marcel Ciolacu şi secretarul general al PSD, Paul Stănescu, au participat duminică, în Dâmboviţa, la o acţiune politică. Ei s-au întâlnit cu parlamentari ai judeţului, primari, membri ai Comitetului executiv al PSD Dâmboviţa.
„Cu respectarea normelor în vigoare”, a ţinut să precizeze Ciolacu, adăugând că la întâlnire a fost un număr restrâns de participanţi.
Citește și: