Planul de redresare al lui Biden: Americanii urmează să primească în acest weekend primele cecuri în valoare de 1.400 de dolari

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Americanii ar urma să primească în acest weekend primele cecuri şi viramente în valoare de 1.400 de dolari/persoană prevăzute în pachetul de stimulare de 1.900 miliarde de dolari ratificat joi de preşedintele Joe Biden, conform unui anunţ al administraţiei americane făcut vineri, informează AFP.

Primele plăţi vor fi făcute prin virament,”unii destinatari vor începe să le primească începând cu acest week-end, iar alţii săptămâna viitoare”, au anunţat Departamentul Trezoreriei şi administraţia fiscală în comunicate de presă.

ADVERTISING

Numărul exact al beneficiarilor nu a fost specificat, dar suma totală ar putea ajunge la aproximativ 400 de miliarde de dolari.

Milioane de americani, ale căror venituri anuale sunt mai mici de 75.000 de dolari/persoană sau 150.000 de dolari/cuplu căsătorit, vor primi un cec în valoare de 1.400 de dolari, fie adult sau copil.

Valoarea ajutorului financiar va scădea treptat până la venituri de 80.000 de dolari/persoană şi 160.000 de dolari/cuplu.

ADVERTISING

Aceste criterii sunt mai restrictive faţă de planul prezentat iniţial de preşedintele Joe Biden. Numele preşedintelui nu va apărea pe cecuri, aşa cum s-a întâmplat în cazul predecesorului său, Donald Trump.

Pentru a face faţă crizei provocate de pandemia de COVID-19, în aprilie 2020 familiile americane au primit cecuri în valoare de 1.200 de dolari/adult şi 500 de dolari/copil, în temeiul Cares Act şi în valoare de 600 de dolari/persoană la început lunii ianuarie 2021 ca parte a celui de-al doilea plan de relansare.

ADVERTISING

Pachetul de stimulare al preşedintelui Biden, în valoare totală de 1.900 miliarde de dolari, a fost adoptat definitiv miercuri în Congres, în pofida opoziţiei republicanilor, şi semnat joi de preşedintele SUA.

Potrivit Casei Albe, acest plan vizează crearea a peste şapte milioane de noi locuri de muncă în acest an, asistenţă medicală mai accesibilă, sprijin pentru vaccinare, dar şi reducerea la jumătate a sărăciei în rândul copiilor.

Citește articolele zilei pe spotmedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇