Anunțul lui Gigi Becali în legătură cu întoarcerea lui Constantin Budescu la FCSB

Anunțul lui Gigi Becali în legătură cu întoarcerea lui Constantin Budescu la FCSB

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a vorbit despre transferul lui Constantin Budescu din vară, un transfer care pare iminent la gruparea din Berceni, chiar dacă în prezent Budescu e legitimat la Damac, în Arabia Saudită.

Latifundiarul din Pipera e sigur că fostul său decar va evolua din vară la FCSB, după ce contractul său cu cei de la Damac va expira în iunie.

Aflat acum la 32 de ani, Budescu a evoluat la FCSB în sezonul 2017/2018.

Constantin Budescu • The Magician • Steaua Bucharest • HD

”Cu Budescu nu am mai vorbit. Am discutat atunci și am stabilit că îl aștept la noi de la vară. El mi-a zis că o să vină. I-am zis să se ducă să facă bani pe la arabi, iar apoi să vină. Sunt convins că o să fie la noi, pentru că Budescu vrea să joace din nou aici”.

Declarația lui Becali făcută pentru cotidianul ProSport.
ADVERTISING

Întrebat ce părere are de transferul celor de la CFR Cluj, și anume aducerea înapoi a lui Arlauskis: ”Nici nu mă gândesc că nu vom câștiga cu Gaz Metan. Ce întrebare este asta? Păi, dacă nu vom învinge această echipă, atunci ce pretenții să mai avem la titlu? Nu trebuie să ne mai încurcăm de echipele mici. Știu că am mai pierdut puncte cu astfel de formații, dar nu o vom mai face.

Trebuie să mergem foarte bine, iar eu abia aștept meciul cu CFR Cluj. Nu mă interesează ce face Edi Iordănescu și nici nu mă interesează că o să fie suspendat, cum nu mă interesează nici că a venit Arlauskis la CFR. E Superman, tată, și nu știu eu? Vlad e cel mai bun portar din Liga 1 și am mare bază în el”, mai adăuga omul de afaceri român.

ADVERTISING

FCSB va evolua duminică seara în runda curentă de Liga 1 cu Gaz Metan Mediaș, de la ora 20.30, meci LIVE score pe SpotMedia.ro.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Horia Tecău a fost învins în finala turneului ATP de la Rotterdam

Loți Boloni este ca și dat afară de la Panathinaikos, iar în locul său ar putea ajunge un alt antrenor român - presă

Cristian Diaconescu este noul preşedinte al Partidului Mişcarea Populară

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!