Câștigă cu SpotMedia.ro și Editura Meteor Press cartea „O femeie lipsită de importanță”, scrisă de Sonia Purnell.
Câștigătoare a premiului Plutarh
Cartea, câștigătoare a premiului Plutarh pe 2020 pentru cea mai bună biografie a anului, a fost aleasă drept cea mai bună carte a anului de către Amazon, New York Times, The Times of London, The New York Public Library și NPR (Radioul Public Național din SUA).
Povestea Virginiei Hall
La începutul secolului trecut, o oarecare Virginia Hall, o tânără rebelă și independentă dintr-o familie înstărită din Baltimore, trecea dincolo de ocean, în Europa, pentru a studia și a face ulterior carieră într-un domeniu în care pe atunci femeile nu erau deloc binevenite, și anume în spionaj. Lucrează rând pe rând pentru Departamentul de Stat, SOE și OSS.
Ea devine în timp, din pricina intenselor sale activități subversive, de sabotare a inamicului, cea mai vânată spioană a Aliaților de către Abwehr și Gestapo, care o numeau Doamna șchioapă, pentru că avea proteză la un picior, pierdut în urma unui nefericit accident de vânătoare.
În mod miraculous scapă de nenumărate ori de moarte, își continuă cariera de agentă și după război, cu la fel de multă tenacitate și inițiativă, însă moare aproape uitată chiar de cei pentru care lucrase atâția ani.
Povestea ei captivează prin originalitate, prin întâmplările extraordinare pe care le cuprinde, dar mai ales prin personalitatea unei femei ca nimeni alta, care a știut să înfrângă toate obstacolele ce-i stăteau în cale cu un curaj, o tenacitate și o rezistență de fier.
Ce trebuie să faci ca să participi la concurs
Tot ce trebuie să faci este să intri pe postările de pe paginile noastre de Facebook și Instagram care anunță concursul și să urmezi pașii de acolo.
Facebook:
Instagram:
Mult succes și spor la citit!