Pentru a sprijini companiile și profesioniștii în marketing să răspundă provocărilor fără precedent din mediul extern, Institutul de Marketing a lansat în luna februarie Marketing Pass – primul abonament anual individual de training-uri de marketing, de care au beneficiat deja primii 20 de participanți.
Cursurile incluse în abonament îi ajută pe practicieni să se adapteze mai ușor contextului actual în care digitalizarea s-a accelerat masiv, iar atenția la comportamentului consumatorilor și accentul pus pe experiența clienților fac diferența dintre branduri.
Abonamentul, disponibil în trei opțiuni de pachete de training – CONFIDENCE, POWER, LEAD, se adresează atât celor implicați direct în activități de marketing, de la juniori, freelanceri sau consultanți la profesioniștii cu experiență din corporații, cât și antreprenorilor sau directorilor experimentați din conducerea companiilor care au nevoie să susțină inițiativele și strategiile de integrare sau transformare digitală, customer experience, brand sau product management în această perioadă. Cele trei tipuri de pachete anuale sunt gândite pe niveluri de dificultate diferite.
CONFIDENCE, POWER și LEAD cuprind în total 15 cursuri, 6 workshop-uri și 4 întâlniri de tip „Insiders” cu profesioniști în domeniu – de la workshop-uri tehnice precum cele de promovare în social media sau cu instrumente Google, la cursuri de marketing online, planificare si strategie de marketing, de produs, de categorie si de brand.
Toate cele trei pachete conțin și traininguri de la Oxford College of Marketing precum “Applied Marketing”, „Digital Optimization”, „The Digital Customer Experience” și „Marketing Innovation”.
Pentru anul 2021, Pantone Color Institute a ales nu o culoare, ci două, ca fiind definitorii în comunicare: <Ultimate Gray> şi <Illuminating>. Noi, Institutul de Marketing, lansăm în acest an nu doar o variantă de stil de perfecționare, ci trei - Confidence, Power și Lead, într-un abonament anual individual, pentru că se poartă nu doar învățarea continuă, <Continuous Profesisonal Development, CPD>, ci și colaborările <subscription based>, care aduc liniște prin simplificarea procedurilor administrative și continuitate.
Dacă în 2019 am oferit primul abonament de tip corporate, Marketing Pass este o continuare firească pe care am lansat-o în cel mai agil mod și de care au beneficiat deja primii participanți de la companiile cu care am testat inițial acest concept.
Oana Sav, Center Manager
„Lectorul, Red Barrington, structurează cursul într-un mod interactiv îmbinând informațiile teoretice cu diverse exerciții practice care stimulează creativitatea și interacțiunea. Astfel, datorită acestor traininguri am reușit să dobândesc noi cunoștințe despre targetarea și dezvoltarea unui website și să conturez profilul publicului țintă. Informațiile asimilate în cele peste 10 ore de curs reprezintă o ocazie minunată de a investi în educația continuă, mai ales atunci când prin natura jobului, trebuie să fiu la curent cu cele mai noi tendințe în digital și ecommerce.”- spune unul dintre primii beneficiari ai abonamentului, care a participat și la un curs susținut de Oxford College of Marketing.
Toți trainerii și tutorii care susțin cursurile din cadrul abonamentelor Marketing Pass au experiență de predare, dar și experiență practică în calitate de profesioniști de marketing sau consultanți renumiți la nivel internațional.
În premieră, abonamentul LEAD include un masterclass de strategie digitală susținut de reputatul PR Smith, care prezintă una dintre cele mai folosite și premiate metode de planificare de marketing.
Cu o vastă experiență în FMCG, dar și în marketingul serviciilor Laura Mihăilă, Head of Marketing la BCR, s-a alăturat în acest an echipei de traineri practicieni a Institutului de Marketing și susține trainingurile „Customer First Strategies” și „Planificarea campaniilor in practică”.
Cristina Toma, cel mai bun practician și specialist în managementul categoriei va împărtăși cursanților cunoștințe valoroase în cursul cu același nume, iar Teodora Șaguna, cu experiență în e-commerce, va sprijini cursanții să aprofundeze tehnici de monitorizare și evaluare a campaniilor sau strategii de ecommerce.
Astfel, Institutul de Marketing își îmbogățește paleta de cursuri cu traininguri vitale pentru companiile din FMCG, producători și retaileri.
De asemenea, continuă cu o serie nouă traininguri, adaptate la noul context, practicieni precum Elena Dobre, unul dintre cei mai buni specialiști în performance marketing din România, Andreea Coca - seria de cursuri de customer experience, Mihai Bonca - „Strategic Brand Management”, Andrei Dinulescu - „Product Management”, Camelia Tanase - „Design Value Propositions”, Geanina Ghiculescu - „Marketing Essentials”, precum și poetul, antropologul și publicitarul Florin Dumitrescu care susține cursul „Copywriting Tips”.
Fiecare abonament este disponibil, în pachete flexibile, cu investiții de training anuale minime pentru un participant, de 350 de Euro +TVA, 650 Euro + TVA sau 1150 Euro + TVA.
Mai multe detalii despre Marketing Pass sunt diponibile pe https://institutuldemarketing.ro/marketing-pass-individual/
Despre Institutul de Marketing
Institutul de Marketing a fost creat în parteneriat cu Oxford College of Marketing și More Marketing Solutions, pentru a oferi sprijin în România tuturor marketerilor interesați de performanța profesională la standarde internaționale prin calificări CIM (Chartered Institute of Marketing).
Institutul de Marketing oferă acces la cursuri și certificări internaționale, resurse de marketing, dar și webinare si workshop-uri susținute de traineri români.
Cei interesați pot găsi mai multe informații pe site-ul dedicat, https://institutuldemarketing.ro/, dar și pe portalul de Marketing Focus, www.marketingfocus.ro.
Specialiștii de la Institutul de Marketing organizează cursuri și traininguri personalizate pentru companii, în funcție de specificul și nevoile acestora.
Chartered Institute of Marketing (CIM) este cea mai mare asociație a marketerilor din Europa, cu peste o sută de ani de existență.
CIM trasează standardele profesionale în domeniu, dezvoltând și actualizând permanent programele de studiu în funcție de dinamica pieței muncii și de cerințele venite din partea angajatorilor. https://www.cim.co.uk/about-cim/
Oxford College of Marketing este Partener Strategic CIM, recunoscut în lume pentru standardele înalte, calitatea și aplicabilitatea cursurilor, precum și pentru sistemul de învățare online - http://www.oxfordcollegeofmarketing.com/about-us/