Tătaru: Încă nu s-a terminat primul val. Poate avea două cocoașe, a doua mai violentă decât prima

Tătaru: Încă nu s-a terminat primul val. Poate avea două cocoașe, a doua mai violentă decât prima

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că în România nu s-a încheiat primul val al pandemiei de coronavirus. El a punctat că este posibil să transformăm acest prim val într-unul cu două ”cocoaşe”, iar cea de-a doua să fie mai violentă decât prima.

Nelu Tătaru a fost întrebat, luni, la Digi 24, dacă putem vorbi de valul doi al pandemiei de coronavirus.

“Ca să avem valul doi trebuie să ne gândim să terminăm acest val unu, noi nu l-am terminat. Este o recrudescenţă a numărului de cazuri tocmai prin nerespectarea unor reguli şi unor precauţii. Încă nu am terminat acest prim val, încă nu am ajuns la acea viaţă cvasi-normală de care vorbesc spre sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august.

ADVERTISING

Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoaşe. Putem face o a doua cocoaşă care poate fi mai violentă decât prima, în condiţiile în care dacă atunci acţiona un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare, la o parte din concetăţenii noştri, nu mai există”, a spus ministrul.

Mor persoane de 30 de ani fără alte boli

El le recomandă celor care nu cred în existenţa COVID-19 să meargă în spitale să vadă că de această infecţie pot muri persoane de 30 de ani care nu au comorbidităţi.

“Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secţiile de Terapie Intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus şi există această infecţie. Să vadă că se poate deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidităţi, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane, transpirând o zi întreagă în nişte condiţii grele, foarte grele, dar făcându-şi meseria. Nu cred că merită nici acest corp medical şi nici cei care au respectat toată această perioadă toate regulile, restricţiile, acest lucru”, a explicat Nelu Tătaru.

ADVERTISING

El a mai spus că studiul de sero-prevalenţă va arăta care este rata de imunizare la nivelul populaţiei.

“Din experienţă am observat că orice pandemie merge cu un an, doi de persistenţa virusului în comunitate. Dar depinde de noi cum se va înregistra acel val doi. Am început recoltări de seruri reziduale în contextul acelui studiu de sero-prevalenţă în care vrem să vedem cam care este rata de imunizare la nivelul populaţiei României. Cam care sunt grupele de vârstă. Cam care sunt regiunile şi judeţele din această ţară care au făcut imunizare într-o oarecare măsură şi astfel vom putea previziona şi un eventual val doi în anotimpul rece şi amploarea acestuia. (...)

ADVERTISING

Dacă am avut un prim val altfel decât în celelalte ţări europene, să ne gândim încă o dată la Italia, la Spania, este tocmai pentru că am respectat nişte reguli, dar până la un moment dat”, a declarat Nelu Tătaru.

Costurile financiare

El s-a referit şi la o parte din costurile financiare ale acestei epidemii.

“Avem 687 de milioane de lei doar carantina. Dacă ne gândim la 350 de milioane de lei s-a intervenit într-o primă intenţie în martie pentru dotările secţiilor de terapie intensivă şi de boli infecţioase. Dacă ne gândim la 56 de milioane de euro acele stimulente pe care le-au dat în lunile aprilie şi mai. Dacă ne gândim la cele 40 de milioane de euro prin Banca Mondială în care am contractat ventilatoare, injectomate, aparate de terapie intensivă... sunt destule cheltuieli.

Dacă ne gândim în ultima perioadă la investiţiile care s-au făcut pentru tot ce a însemnat spitale de provincie în contextul în care au avut şi ele aceleaşi cheltuieli, noi am decontat 26 de milioane de lei doar pentru testări. Ce a însemnat aparatură PCR, fiecare spital îşi făcea procedura de licitaţie şi noi decontam din fondurile ministerului pentru fiecare spital care a dorit să îşi achiziţioneze un aparat Real Time PCR”, a menţionat ministrul Tătaru.

Vezi și Ministrul Tătaru anunță că se amână a patra etapă de relaxare din 1 iulie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇