Incendiu într-un parc industrial de lângă Ploiești. O sută de angajaţi au fost evacuaţi

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la un utilaj, în incinta unui parc industrial din judeţul Prahova, în apropiere de Ploieşti.

Pompierii au anunţat că au fost evacuați o sută de muncitori care intraseră în tura de noapte. La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul a fost lichidat.

Potrivit ISU Prahova, incendiul a fost anunţat în incinta unui parc industrial situat în apropiere de Ploieşti, în localitatea Ariceştii Rahtivani. Focul a cuprins un utilaj cu rol EGR (folosit la recircularea gazelor – n.red.), la o instalaţie care funcţiona la temperaturi ridicate.

ADVERTISING

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale şi au îndepărtat stratul de izolaţie de pe utilaj pentru a răci instalaţia.

Nu au fost anunţate victime. Parcul industrial în care s-a produs incendiul este unul privat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇