Alte 2.719 de cazuri de COVID-19 au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate şi 94 decese.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 803 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până sâmbătă, 17.722 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 22.01.2021 (10:00) – 23.01.2021 (10:00) au fost raportate 94 decese (53 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.
92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.736. Dintre acestea, 1.016 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.289.874 de teste RT-PCR și 74.341 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.410 teste RT-PCR (12.385 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.052 la cerere) și 5.334 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 47.762 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.841 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 73.210 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 145 de persoane.
SITUAŢIA ÎN DIASPORA
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.712 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.991 în Italia, 1.647 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.115 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 180 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 145 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 20 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.