Autorităţile din Hong Kong au anunţat sâmbătă că au impus o carantină parţială, pentru prima dată de la începutul pandemiei, după ce, vineri, au fost înregistrate 61 de cazuri de Covid-19,.
Carantina vizează o zonă din districtul Kowloon, unde toţi rezidenţii vor fi testaţi, relatează The Guardian.
Hong Kong încearcă de două luni să oprească noul val de contaminări.
Peste 4.300 de cazuri au fost înregistrate din noiembrie până în prezent, acest număr reprezentând aproximativ 40% din totalul infecţiilor raportate în oraş.
Guvernul a precizat că oamenii trebuie să rămână în case până ce toţi rezidenţii vor fi testaţi şi rezultatele vor fi stabilite.
În „zona restricţionată” se află 70 de clădiri de locuinţe, iar guvernul are ca obiectiv încheierea procesului de testare în 48 de ore.
Citește și: