Microsoft a luat decizia să îşi închidă toate magazinele fizice, măsură pentru care va înregistra costuri de 450 de milioane de dolari în actualul trimestru. Toate serviciile pentru clienţi vor avea loc online.
Compania cu sediul în Redmond, Washington, a precizat că echipe de angajaţi vor lucra de la distanţă, din sediile companiei, pentru a oferi serviciile necesare clienţilor, relatează Reuters.
Un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat că toţi angajaţii actuali care lucrează în centrele de retail ale companiei vor avea oportunitatea de a rămâne în companie în funcţii diferite.
”Vorbind 120 de limbi, diversitatea lor reflectă numeroasele comunităţi pe care le servim. Dedicarea noastră de a creşte şi dezvolta cariere din această rezervă de talente este mai puternică ca niciodată”, a declarat vicepreşedintele Microsoft, David Porter.
Compania a mai anunţat că va regândi alte spaţii penru a servi toţi clienţii, inclusiv Centrele pentru Experienţă ale Microsoft din Londra, New York, Sydney şi Redmond.
”Este o decizie strategică dificilă dar inteligentă, luată în acest moment de directorul general Nadella şi echipa sa. Magazinele fizice au generat venituri neglijabile pentru Microsoft şi în ultimă instanţă totul s-a mutat din ce în ce mai mult către canalele digitale, în ultimii ani”, a scris un analist al firmei Wedbush, Dan Ives, într-o notă adresată clienţilor.
Retailerii, ale căror magazine au fost închise de la jumătatea lunii martie din cauza noului coronavirus, au înregistrat o cerere online uriaşă, pe fondul măsurilor ca oamenii să stea acasă.