Gafă la Bac: Elevii unui colegiu din Cugir au dat proba de Geografie de două ori. Prima oară au primit subiectele de anul trecut

Gafă la Bac: Elevii unui colegiu din Cugir au dat proba de Geografie de două ori. Prima oară au primit subiectele de anul trecut
Foto: Spotmedia.ro

Proba la Geografie din cadrul Bacalaureatului a fost dată anul acesta de două ori în aceeași zi de către elevii Colegiului Național ”David Prodan” din Cugir, din cauza neatenției unor membri ai comisiei de examen.

Mai exact, patru dintre profesori au printat subiectele la Geografie date anul trecut, în 2019, relatează Alba24.ro.

Comisia a decis ca subiectele la alegere să fie printate în ordine alfabetică, dar când s-a ajuns la Geografie nu s-a putut printa, așa că s-a trecut mai departe, iar când s-a revenit la Geografie s-a dat drumul la imprimantă fără să se mai verifice anul, adică data, doar lizibilitatea textelor, a explicat Dan Cherecheș, șeful de comisiei la nivel județean.

ADVERTISING

Elevii au primit subiectele și au început să le rezolve. După un timp, comisia și-a dat seama de eroarea comisă, iar elevii au fost duși într-o altă clasă, unde au primit mâncare și apă.

Conform metodologiei, la ora 14:00 elevii au început din nou proba la Georgafie, cu subiectele de rezervă.

Cei patru membri ai comisiei vinovați de situația creată au fost sancționați disciplinar. Ei nu vor mai putea face parte timp de 3 ani dintr-o comisie de examen, a mai declarat Dan Cherecheș pentru Alba24.

Citește mai multe despre BAC 2020. Subiectele la Geografie și Biologie la ultima probă a profilului și Barem BAC 2020 - ultima probă de examen - Geografie, Biologie, Anatomie.

ADVERTISING

Calendar bacalaureat 2020

3 – 10 iunie 2020 – Înscrierea candidaților

11 – 17 iunie 2020 – Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00

ADVERTISING

30 iunie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16,00 – 20,00

1 iulie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8,00 –12 ,00

1 – 4 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale

Calendar bacalaureat 2020 Etapa specială

03 – 05 iulie 2020 – Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

06 iulie 2020 – Limba și literatura română – proba E. a) – proba scris

07 iulie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – proba scrisă

08 iulie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E. d) – proba scrisă

09 iulie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E. b) – proba scrisă

10 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor (ora 12,00)/ Depunerea contestațiilor în intervalul orar 14,00 – 19,00

11 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12,00)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇