Dolj: O fată de 18 ani a fost urcată cu forţa într-un autoturism. Poliţiştii i-au prins pe cei doi tineri care au răpit-o

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O fată de 18 ani a fost urcată cu forţa într-un autoturism, într-o comună din judeţul Dolj, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Ei au reuşit să o găsească pe fată în judeţul Olt şi să îi prindă şi pe cei doi tineri care au răpit-o, amândoi fiind din Argeş.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, pe data de 30 decembrie, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast au fost sesizaţi cu privire la faptul o tânără de 18 ani, din comuna Catane, a fost urcată cu forţa într-un autoturism care ulterior s-a pus în mişcare în direcţia comunei Bistreţ.  

ADVERTISING

“La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi şi totodată s-a constituit un colectiv de lucru format poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti, Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast şi Serviciului Investigaţii Criminale, în cauză fiind întocmit un dosar penal în care cercetările sunt desfăşurate sub supravegherea unui procuror din  cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertare în mod ilegal”, a transmis IPJ Dolj.  

ADVERTISING

Sursa citată menţionează că poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice de căutare a tinerei, fiind vizionate imaginile surprinse pe camerele de supraveghere montate pe raza localităţii Catane şi astfel a fost identificat numărul de înmatriculare al autovehiculului.  

Totodată, au fost instituite filtre rutiere pe raza întregului judeţ, pentru depistarea în trafic a  autoturismului.       

“În urma verificărilor efectuate de poliţiştii doljeni în colaborare cu poliţisti din cadrul IPJ Argeş au fost identificaţi doi tineri, de 21 şi 29 de ani, din comuna Merişani, sat Vărzaru, judeţul Argeş, bănuiţi că s-ar fi deplasat pe raza comunei Catane, la domiciliul tinerei pe care ar fi urcat-o cu forţa într-un autovehicul, în care se mai aflau alţi trei bărbaţi”, a mai transmis IPJ Dolj.   

ADVERTISING

Poliţiştii au desfăşurat joi, acţiuni specifice şi a fost depistat în trafic un autoturism în Slatina un autoturism în care se afla tânăra respectivă. Ea a fost preluată de poliţiştii doljeni şi dusă la sediul poliţiei pentru audieri.   

Cu sprijinul poliţiştilor argeşeni au fost depistaţi cei doi bărbaţi pe raza comunei Merişani, sat Vărzaru, fiind preluaţi ulterior de poliţiştii doljeni şi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Băileşti, pentru cercetări.   Poliţiştii fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertare în mod ilegal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇