Argentina a legalizat avortul. Decizie istorică ce poate aduce schimbarea în întreaga regiune

Argentina a legalizat avortul. Decizie istorică ce poate aduce schimbarea în întreaga regiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentul argentinian a legalizat avortul, decizia fiind una istorică pentru o ţară din una dintre regiunile cu cele mai severe legi privind întreruperea voluntară a sarcinii.

Legea trebuie să fie promulgată de preşedinte, care este, de altfel, unul dintre suţinătorii proiectului.

Actul normativ a fost votat în urma unei sesiuni maraton a Senatului, cu 38 de voturi pentru, 29 împotrivă şi o abţinere, informează BBC. Proiectul fusese aprobat de deputaţi la începutul lunii.

Întreruperea sarcinii devine astfel legală până în săptămâna a 14-a. Până acum, avortul era permis doar în cazul sarcinilor suvernite în urma unui viol si al celor care pun în pericol sănătatea mamei.

ADVERTISING

Biserica Catolică, foarte influentă în America Latină, şi comunitatea evanghelică s-au opus deciziei, în timp ce militanţii pro-alegere speră că legalizarea avortului în Argentina, una dintre cele mai mari şi mai influente ţări din această regiune, să convingă şi alte ţări să procedeze la fel.

Această decizie este încununarea eforturilor unei mişcări la origini feministe a cărei influenţă a crescut în ultimii ani în Argentina şi care s-a bucurat începând cu anul trecut şi de sprijinul președintelui Alberto Fernández.

ADVERTISING

În America Latină și regiunea Caraibelor, doar Uruguay, Cuba, Guyana și Mexico City și statul Oaxaca din Mexic permit avortul la cerere.

Avortul este complet interzis în El Salvador, Nicaragua şi Republica Dominicană, în timp ce în multe alte ţări din regiune este acceptat doar în anumite situaţii.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇