Simona Halep: Mi-a fost frică de coronavirus încă din martie. Ce sfaturi are pentru toată lumea

Simona Halep: Mi-a fost frică de coronavirus încă din martie. Ce sfaturi are pentru toată lumea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a mărturisit, într-un interviu acordat recent, că i-a fost frică de coronavirus încă din luna martie. Sportiva noastră, care s-a infectat cu Covid-19 în această toamnă, a avut un sfat pentru toți oamenii.

”Mie mi-a fost teamă de acest virus încă din martie, m-am protejat foarte mult, am încercat să mă izolez cât am putut de mult, am stat în casă, chiar şi la Constanţa am fost mai rar, dar din nefericire l-am luat. Mi-a fost teamă vreo 10 zile, dar apoi am văzut că totul e ok”, a spus Halep, într-un intervu pentru Digi Sport.

ADVERTISING

De asemenea, aceasta a sfătuit pe toată lumea să se protejeze.

”Sfatul meu ca toată lumea să se protejeze, pentru că nu se ştie cum acţionează de la om la om. Eu mă bucur că nu am avut simptome mari”, a mai precizat campioana de la Wimbledon.

Aceasta s-a declarat nemulțumită de absența fanilor din tribune, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie, adăugând că nu același lucru se întâmplă și în cazul jurnaliștilor: ”Simt tot timpul un nod în stomac (din cauza lipsei fanilor - n.red.), dar după 5-10 minute, totul dispare şi îmi văd de joc. Am simţit lipsa publicului la turnee, a presei nu. E un stres în plus să stai după fiecare meci să vorbeşti cu jurnaliştii”.

ADVERTISING

Pe 31 octombrie, Simona Halep a anunțat că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

Sportiva noastră spunea că s-a autoizolat și că își revine cu bine după ce a avut simptome.

„Vreau să știți că am fost testată pozitiv cu COVID-19. M-am autoizolat acasă și îmi revin cu bine după ce am avut simptome ușoare. Mă simt bine, vom trece prin asta împreună”, a transmis atunci Simona.

Citește și:

ADVERTISING

Simona Halep va merge în Australia între 15-17 ianuarie, va petrece două săptămâni în carantină, apoi va evolua la un turneu WTA 500 la Melbourne, pentru a se pregăti pentru Australian Open, care va începe de pe 8 februarie.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!