Ce spun principalii lideri politici despre acordul post-Brexit UK-UE

Ce spun principalii lideri politici despre acordul post-Brexit UK-UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Londra şi Bruxellesul au încheiat în Ajunul Crăciunului un acord comercial post-Brexit istoric, la patru ani şi jumătate de la referendumul Brexitului, cu doar o săptămână înainte de divorţul definitiv, un acord salutat de către liderii politici.

După luni de eforturi, Uniunea Europeană şi Regatul Unit încheie un acord cu privire la viitoarea lor relaţie după Brexit

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) urmează să dea undă verde unei proceduri în vederea unei aplicări provizorii a acordului, pentru ca acesta să intre în vigoare de Anul Nou.

Parlamentul European (PE) urmează să se pronunţe asupra acordului în 2021. Unda verde a PE este indispensabilă intrării în vigoare a textului.

Liderii politici din Europa şi din regat au reacţionat imediat.

Ursula von der Leyen: Un acord echitabil, echilibrat și drept

”Acest acord este echitabil, echilibrat şi drept. Putem, în sfârşit, să lăsăm Brexitul în urma noastră. Europa va continua să avanseze”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

Regatul Unit va rămâne ”un partener demn de încredere” al UE, a subliniat ea.

Michel Barnier, între ușurare și tristețe

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi-a exprimat uşurarea şi a spus, referindu-se la acordul de care s-a ocupat, că este ”pătat de o anumită tristeţe, comparând ceea ce era înainte şi ceea ce ne aşteaptă de-acum”.

”După patru ani de eforturi colective în vederea apărării păcii şi stabilităţii şi protejării cetăţenilor şi pieței noastre, vă mulţumesc tuturor. Azi este o zi de uşurare, cu câteva umbre în tablou, comparând ceea ce era înainte cu ceea ce ne aşteaptă”, a declarat francezul.

Boris Johnson spune regatul și-a reluat controlul asupra destinului său

La câteva minute după anunţarea acordului, premierul Boris Johnson a postat pe Twitter o fotografie în care exultă, cu braţele larg deschise şi degetele mari ridicate. ”S-a ajuns la un acord”, ”bun pentru toată Europa”, scria el.

ADVERTISING

Mai târziu, într-o conferinţă de presă, premierul britanic a apreciat că regatul şi-a reluat controlul asupra destinului său.

”Am reluat controlul legilor noastre şi destinului nostru”, a subliniat Johnson.

”Am încheiat cel mai mare acord comercial al nostru”, a apreciat el, reiterând că este un acord ”bun pentru toată Europa”.

Secretarul de stat britanic însărcinat cu Comerţul Internaţional Liz Truss a salutat vestea pe Twitter.

”Vom avea o relaţie comercială solidă cu UE şi ne vom aprofunda schimburile cu partenerii din întreaga lume, mulţumită politicii noastre comerciale independente”, a scris ea.

Boris Johnson flutură acordul post-Brexit cu UE și îl prezintă ca un cadou de Crăciun pentru britanici (Video)

David Cameron salută acordul

Fostul premier britanic David Cameron, cel care a declanşat referendumul Brexitului, a felicitat înţelegerea între Cei 27 şi regat.

ADVERTISING

”Acordul comercial este cu adevărat binevenit”, a scris el.

Scoția vorbește din nou despre independență

La rândul său, Scoţia a profitat de ocazie pentru a repune independenţa pe tapet.

Premierul scoţian separatist Nicola Sturgeon a apreciat că a venit timpul ca provincia britanică să devină o ”naţiune europeană independentă” în urma încheierii acordului post-Brexit.

”Brexitul vine împotriva voinţei poporului Scoţiei (care a votat în proporţie de 62% împotriva ieşirii din UE)”, a scris Sturgeon pe Twitter, subliniind că ”niciun acord nu va putea niciodată să compenseze ceea ce ne ia Brexitul”.

”A venit timpul să ne facem propriul viitor ca naţiune europeană independentă”, îndeamnă ea, în pofida faptului că Londra refuză Scoţiei un nou referendum de autodeterminare.

Macron salută fermitatea europeană

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reacţionat imediat.

”Unitatea şi fermitatea europeană au dat roade. Acordul cu Regatul Unit este esenţial pentru protejarea cetăţenilor noştri, pescarilor noştri, producătorilor noştri. Ne vom asigura că aşa va fi. Europa înaintează şi poate privi către viitor unită, suverană şi puternică”, a scris el pe Twitter.

Ministrul francez însărcinat cu Marea Annick Girardin, vizată în dosarul delicat al pescuitului, a salutat acordul.

”Aceste negocieri au fost dure, dar acordul permite (Canalului) Mânecii să rămână un spaţiu paşnic de pescuit”, a scris ea pe Twitter.

Merkel spune că e un rezultat bun

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat ”încrezătoare” în faptul că acordul obţinut în ultimul moment între Uniune şi regat asupra viitoarei lor relaţii comerciale constituie ”un rezultat bun”.

”Sunt foarte încrezătoare în faptul că avem un rezultat bun”, a anunţat ea într-un comunicat.

”Prin acest acord, punem bazele unui nou capitol în relaţiile noastre. Regatul Unit va continua să fie un partener important al Germaniei şi Uniunii Europene în afara Uniunii”, a dat ea asigurări.

Premierul belgian crede că va fi o concurență loială

Premierul belgian Alexander De Croo a declarat că acordul comercial privind Brexitul oferă posibilitatea păstrării unei relaţii solide cu regatul şi ”furnizează garanţii cruciale unei concurenţe loiale întreprinderilor noastre”.

Irlanda, mulțumită că îi sunt protejate interesele

Irlanda consideră că acordul îi protejează interesele, aşa cum spera, a anunţat ministrul de Externe Simon Coveney.

Premierul irlandez Micheal Martin a salutat încheierea acordului, iar şeful diplomației irlandeze şi-a exprimat bucuria faţă de evitarea reimpunerii unei frontiere fizice în Insula Irlanda.

”Un acord al Brexitului este cu adevărat binevenit, după patru ani lungi de negocieri”, a apreciat Micheal Martin, care consideră că acordul va permite o concentrare asupra ”gestionării unei bune relaţii în următorii ani”.

Spania va continua negocierile pe situația Gibraltarului

Spania a primit favorabil vestea acordului şi a anunţat că va continua să discute, în următoarele zile, cu Marea Britanie despre situaţia Gibraltarului.

”Statele membre vor examina acordul, iar Consiliul European se va pronunţa în zilele următoare. Spania şi Regatul Unit continuă să dialogheze pentru a ajunge la un acord privind Gibraltarul”, a anuţat pe Twitter premierul spaniol Pedro Sanchez.

Spania va continua să negocieze cu privire la graniţa cu Gibraltarul după acordul post-Brexit

Gibraltarul, o mică enclavă britanică situată în sudul extrem al Spaniei, depinde 100% de importuri în hrănirea celor 34.000 de locuitori ai săi.

Aproximativ 15.000 de muncitori transfrontalieri vin zilnic la muncă în enclava britanică.

Şeful Guvernului Gibraltarului, Fabian Picardo, s-a declarat, la rândul său, ”optimist în privinţa posibilităţii încheierii unui acod”.

Și președintele Klaus Iohannis a făcut declarații după încheierea acordului post-Brexit. El a spus ca este un acord care va proteja interesele companiilor și cetățenilor români


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇