Un fotbalist de top și-a anunţat retragerea

Un fotbalist de top și-a anunţat retragerea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundaşul francez Jeremy Mathieu, fost la Valencia şi FC Barcelona, aflat aproape de încheierea contractului cu Sporting Lisabona, şi-a anunţat retragerea din activitate, la vârsta de 36 de ani, după ce s-a accidentat grav la genunchiul stâng în timpul antrenamentului de miercuri, scrie L’Equipe.

Jeremy Mathieu declarase la începutul lui aprilie că va mai juca un an, dar corpul său a decis altceva. Accidentarea suferită miercuri l-ar face să fie indisponibil mai multe luni, aşa că fotbalistul a fost nevoit să agaţe acum ghetele în cui.

ADVERTISING

"Credeam că îmi voi încheia altfel cariera, dar asta face parte din fotbal", a spus el.

Mathieu, cu 5 selecţii pentru "les Bleus", ultima în 2016, s-a remarcat mai ales în La Liga, la Valencia (2009-2014) şi FC Barcelona (2014-2017). În Franţa el a jucat la Sochaux (2002-2005) şi Toulouse (2005-2009), iar în 2017 a semnat cu Sporting Lisabona. După o Cupă a Ligii franceze cu Sochaux (2004), el a câştigat numeroase trofee cu Barca: Liga Campionilor (2015), două titluri de campion (2015, 2016 şi trei Cupe ale Spaniei (2015, 2016, 2017).

ADVERTISING

Cu Sporting, el şi-a trecut în palmares o Cupă a Portugaliei (2019).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇