Controversata lege care distruge ariile protejate s-a întors la Iohannis nemodificată. O poveste cu PSD, mafia din energie și castori uriași alungați din Parlament

Controversata lege care distruge ariile protejate s-a întors la Iohannis nemodificată. O poveste cu PSD, mafia din energie și castori uriași alungați din Parlament

Camera Deputaților a votat, din nou, o lege puternic contestată de cetățeni, care dă undă verde construcției de hidrocentrale și orice altceva e considerat ”de interes național sau local” în ariile protejate.

Proiectul, inițiat și susținut de 24 de deputați PSD, ALDE și UDMR, a fost depus la finalul lui 2018, cu o săptămână înainte de Crăciun. Pe 3 iulie 2019 a primit votul final în Camera Deputaților și pe 9 iulie a fost trimisă la Cotroceni, pentru promulgare.

Lucrările care se declară de interes naţional şi traversează localităţi, drumuri judeţene, orăşeneşti şi comunale şi asigură legăturile cu municipii, oraşe şi comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, lucrările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major.

Este articolul unic adoptat de Parlament

Iohannis a cerut reexaminarea

Președintele Klaus Iohannis a retrimis-o Parlamentului.

ADVERTISING

Șeful statului reclama că este lăsat la latitudinea oricui să stabilească ce e de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii și cerea clarificări în lege. De asemenea, șeful statului arăta că vor fi permise, dacă ar promulga această formă, ”orice lucrări privind producția și distribuția de energie electrică și termică”, adică orice hidrocentrale.

Iohannis atrăgea atenția că trebuie avută în vedere protejarea mediului, precum și angajamentele internaționale ale României și că astfel de lucrări nu pot fi făcute în arii protejate fără măsuri compensatorii.

Iohannis a enumerat și numeroasele tratate și directive pe care România le-ar încălca dacă legea ar intra în vigoare în forma trimisă de Parlament.

Senatul s-a conformat, Camera i-a trimis-o la promulgare în aceeași formă

Pe 22 octombrie 2019, Senatul ia act de cererea președintelui și respinge legea. După ce împlinește din nou parcursul procedural, legea a ajuns miercuri, 24 iunie, din nou la vot în plenul Camerei și a trecut în aceeași formă respinsă de președinte.

ADVERTISING

Care au fost deputații care au votat ”pentru” nu putem afla, pentru că, de la începutul pandemiei, Camera nu mai folosește votul electronic.

Un castor uriaș a venit în Parlament cu mii de semnături, nu a fost lăsat să le depună

Înaintea votului, în Parlament au venit reprezentanții comunității Declic, care doreau să depună cele peste 17.000 de semnături pe care le-a adunat o petiție împotriva acestei legi.

Cel care ținea dosarul cu semnăturile era un castor uriaș. Castorul este una dintre speciile protejate din România, a cărei supraviețuire ar fi afectată dacă s-ar da liber la construcția de astfel de ”proiecte de interes national”.

Persoana îmbrăcată în castor nu a fost însă lăsată să depună semnăturile. Într-un video postat de senatorul USR Mihai Goțiu se poate observa cum agenții de pază tot încearcă să dea castorul afară din Parlament.

ABERANT: Secarea râurilor României a fost declarată ca fiind ”interes public major”

LEGE ABERANTĂ: Secarea râurilor României a fost declarată ca fiind de ”interes public major”! (VIDEO cu protest inedit împotriva legii)Într-un ultim efort, după doi ani de lupte pentru blocarea legii toxice, un ”castor” a venit, în Parlament, să apere râurile României, și să le înmâneze deputaților 17.000 de semnături strânse de Comunitatea Declic pentru salvarea râurilor. Legea a fost adoptată, însă, cu 123 de voturi ”pentru” (PSD, PMP, Pro Europa, Minorități și neafiliați), 99 ”împotrivă” (USR, PNL, UDMR), 4 abțineri.Legea este una extrem de nocivă petru râurile României. După cum a recunoscut chiar liderului deputaților PSD, Alfred Simonis, în timpul dezbaterilor, e vorba de o lege cu dedicație pentru proiectul megalomanic al Hidroelectrica, din Parcul Național Defileul Jiului, declarat ilegal de Curtea de Apel București, în decembrie 2017. După ce au spart 150 de milioane de euro în proiectul ilegal, majoritatea PSD și aliații lor vor să le acopere urmele prin lege!Modificarea legislativă lovește însă în toate râurile țării, amenințate cu secarea sub pretextul declararării că băgarea lor pe țeavă ar reprezenta ”un interes public major”! Asta în condițiile în care, potrivit Directivelor Europene, interesul public major este protecția mediului, nu distrugerea lui!Nu renunțăm, însă, la luptă. Vom sesiza CCR, Comisia Europeană, la nevoie Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Și, dacă se va ajunge și acolo, poate vor trebui să treacă cu buldozerele peste noi.

Publicată de Mihai Goţiu pe Marţi, 23 iunie 2020
ADVERTISING

Dacă se va ajunge și acolo, vor trebui să treacă cu boldozerele peste noi

Goțiu a anunțat că USR nu renunță și va contesta legea la CCR, va sesiza Comisia Europeană și va merge chiar și la Curtea de Justiție a UE ca să apere ariile protejate ale României.

”Modificarea legislativă lovește însă în toate râurile țării, amenințate cu secarea sub pretextul declarării că băgarea lor pe țeavă ar reprezenta 'un interes public major'! Asta în condițiile în care, potrivit directivelor europene, interesul public major este protecția mediului, nu distrugerea lui!

Nu renunțăm, însă, la luptă. Vom sesiza CCR, Comisia Europeană, la nevoie Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Și, dacă se va ajunge și acolo, poate vor trebui să treacă cu buldozerele peste noi”, a scris Goțiu pe Facebook.

Amintim că, în 2015, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement în cazul României chiar din cauza amenajărilor de hidrocentrale care au afectat habitatele.

”Interesele mafiei sunt mai importante pentru PSD decât ale cetățenilor”

Goțiu spune ca legea este dată ”cu dedicație” după ce o instanță a declarat ilegal un proiect al Hidroelectrica de a face o hidrocentrală în Parcul Național Defileul Jiului.

”E o lege cu un istoric foarte complicat, pornită de la o hotărâre judecătorească definitivă, care a declarat ilegal proiectul Hidroelectrica în Parcul Național Defileul Jiului. Apoi s-a venit cu această lege în Parlament, inițiată de deputatul PSD Elvira Șarapatin, într-un mod în care se declară de interes public major astfel de proiecte, care ar seca și ar distruge râurile din România.

E o lege care a fost trimisă la reexaminare tot în urma solicitării cetățenilor, prin petiții care i-au fost trimise președintelui Klaus Iohannis. Am avut și noi demersurile noastre și am solicitat același lucru. La Senat a fost respinsă în unanimitate această lege, dar se forțează adoptarea ei în Camera Deputaților.

Este o lege total antieuropeana, interesul public major, în înțelesul directivelor europene, e protecția mediului. Se pare că interesele acestei mafii sunt mai mari decât cele ale cetățenilor români. Ele sunt cele care dictează și aici în Parlament”, a spus Mihai Goțiu, în Parlament.

”Legea este una extrem de nocivă pentru râurile României. După cum a recunoscut chiar liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, în timpul dezbaterilor, e vorba de o lege cu dedicație pentru proiectul megalomanic al Hidroelectrica, din Parcul Național Defileul Jiului, declarat ilegal de Curtea de Apel București, în decembrie 2017. După ce au spart 150 de milioane de euro în proiectul ilegal, majoritatea PSD și aliații lor vor să le acopere urmele prin lege!”, a conchis Goțiu.

Ce urmează

Potrivit Constituției, președintele are voie o singură dată să ceară reexaminarea unei legi, chiar dacă ea i se întoarce exact în aceeași formă la promulgare.

Mai există însă posibilitatea contestării la CCR.

”Dacă preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”, mai precizează Constituția.

Inițiatoarea legii, o deputată PSD care a dat cu mașina peste un pieton și a fugit de la locul accidentului

Proiectul legislativ a fost depus de deputata PSD Elvira Şarapatin și susținut de 20 de deputați PSD (Bălănescu Alexandru, Boboc Tudoriţa-Rodica, Boboc Valentin Gabriel, Ciofu Tamara-Dorina, Cîtea Vasile, Cobuz Maricela, Cocoş Vasile, Gilia Claudia, Hărătău Elena, Holban Georgeta-Carmen, Manole Petre-Florin, Mînzatu Roxana, Neaţă Eugen, Niţă Nicu, Paraschiv Rodica, Păle Dănuţ, Petrea Gabriel, Popa Ştefan-Ovidiu, Suciu Vasile-Daniel și Weber Mihai), un deputat UDMR (Benko Erika), unul de la ALDE (Marius-Gheorghe Surgent) și unul neafiliat (Merișoru Marilena-Emilia).

Deputata de Gorj Elvira Șarapatin, în vârstă de 68 de ani, a dat cu mașina, acum două săptămâni, peste un bărbat care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, în Târgu Jiu și a fugit de la locul accidentului.

Aceasta s-a întors ulterior la locul faptei și polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, potrivit Radio Europa Liberă.

De-a lungul timpului, Șarapatin a avut numeroase derapaje. Este o susținătoare ferventă a pensiilor speciale, argumentând, întrebată de ce, că ”de aia”.

Tot ea a spus că toți cei care au participat la protestul din 10 august pot fi amendați și, când cei de la USR cereau demisia lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaților, aceasta le-a replicat ”Nu vă e rușine? Ia mai duceți-vă dracului”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇