SUA dublează la 10 milioane de dolari recompensa pusă pe capul noului lider al Statului Islamic

Statele Unite au anunţat că dublează recompensa pe care o oferă în schimbul oricărei informaţii care să conducă la prinderea noului lider al grupării jihadiste Statului Islamic, Amir Muhammad Said Abdal-Rahman al-Mawla, la zece milioane de dolari.

Amir Muhammad Said Abdal-Rahman al-Mawla – care i-a succedat fondatorului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, mort la sfârşitul lui octombrie într-o operaţiune americană în Siria, ”a contribuit la perpetuarea şi justificarea răpirii, masacrării şi traficului membrilor minorităţilor religioase yazidi în nord-vestul Irakului”, subliniază într-un comunicat Departamentul de Stat american, citat de AFP.

ADVERTISING

Washingtonul a introdus în martie, pe lista sa neagră cu ”terorişti internaţionali”, numele liderului Statului Islamic.

Adevăratul nou lider al Statului Islamic

După moartea lui al-Baghdadi, gruparea jihadistă l-a desemnat în mod oficial pe Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurashi drept noul ”calif al musulmanilor”.

Însă acesta le era necunoscut analiştilor, iar unii se îndoiesc de existenţa sa.

Un oficial american de rang înalt l-a catalogat drept ”perfect necunoscut”.

Mai multe servicii de informaţii occidentale l-au identificat pe al-Mawla, la rândul său un fondator al grupării jihadiste şi unul dintre principalii ideologi ai acesteia, drept adevăratul nou lider.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇