Să nu ne mai mirăm că președintele Poloniei a fost recent primit la Casă Albă și că prezența militară americană va crește la ei. Presa poloneză specula zilele trecute că Polonia va primi 2.000 de militari SUA, cu o mie mai mult decât se știa, 30 de avioane F16, un comandament de corp american și ceva avioane C 130.
Dacă informațiile vor fi confirmate, vom avea cea mai consistentă dislocare spre Est a trupelor americane din ultimii ani.
Iar această decizie s-ar putea să ascundă și o importantă schimbare a paradigmei americane de acțiune strategică.
Este adevărat, în Polonia au loc acum alegeri prezidențiale, întâlnirea cu președintele Trump fiind gândită și în logica asta. Însă viitoarea prezență militară americană crescută este în special rodul modului sistematic în care Varșovia a dezvoltat relația cu SUA.
Spre deosebire de România, Polonia are o cooperare larg instituționalizată cu SUA. României îi este în continuare frică să adâncească cooperarea cu SUA, menținând doar o legătură personalizată. Polonia a fost mai curajoasă și a dezvoltat o cooperare larg instituționalizată.
Când spunem că România are cu SUA doar o cooperare personalizată, pe ce ne bazăm? Pe puterea evidenței.
Guvernul ignoră relația bilaterală cu SUA
În acest moment, relația cu SUA a ajuns să depindă doar de cinci oameni. În primul rând, președintele Iohannis, care are marele merit de a fi construit o relație personală cu Donald Trump. De altfel, după acel 2% pentru Armată, extrem de important, aceasta este o altă mare realizare a primului mandat - relația personală cu președintele SUA.
Pe lângă președintele Iohannis (singurul om de la Cotroceni care are legătură cu SUA, consilierii fiind total deconectați), relația cu Washingtonul mai depinde de Bogdan Aurescu și George Maior, pe zona diplomatică, și de Eduard Hellvig și ministrul Nicolae Ciucă, pe zona de securitate națională. Aceeași dintotdeauna zonă de securitate națională, garantul relației bilaterale. Din păcate, singurul garant.
În rest, Guvernul ignoră relația bilaterală cu SUA, în cele șapte luni scurse de la instalare neîntâmplându-se nimic semnificativ.
A mai auzit cineva ceva de Memorandumul despre 5G? Relația economică este în continuare sub potențialul sau. Ba chiar mai rău, pe zona energetică avem regres în cooperare, chestiunea gazului din Marea Neagră fiind în continuare moartă.
În timpul asta, Polonia și-a lărgit cooperarea economică, inclusiv pe zona energetică.
Parlamentul român este dominat de oameni chiar cu atitudine anti-americană, de aceea, nu are rost să pierdem vremea cu ei. Nu am auzit să mai existe un grup parlamentar de prietenie româno-american.
Vremurile când Sever Voinescu conducea un astfel de grup sunt demult apuse. În toți acești ultimi ani diplomația parlamentară poloneză a fost foarte activă, având rezultate notabile, precum eliminarea vizelor pentru polonezi.
La nivelul clasei politice, iar nu este nimic de spus. Nici partidele politice și nici politicienii români, cu foarte mici excepții, nu au grijă cultivării relațiilor cu SUA.
Niciun partid românesc nu se poate lăuda cu relații bune în SUA
Ele sunt de fapt inexistente. Chiar și Traian Băsescu, care are încă o imagine bună în SUA și se bucură de credibilitate, acum este concentrat doar pe Parlamentul European, unde, este adevărat, încearcă să contribuie la prezervarea relației trans-atlantice, mai ales acum, când stânga europeană este mai anti-americană ca oricând.
În fine, inclusiv la nivel universitar, intelectual și civic, polonezii sunt conectați instituțional și lucrează metodic, în timp ce în România mai suntem doar câțiva care mai avem relații personale peste Atlantic.
Nu știu nici un think-tank românesc care să fie conectat instituțional la un partener din SUA. Și nu că cei de peste Atlantic nu ar vrea. Dar nu au cu cine, deși au tot încercat. Și încearcă în continuare. Dovadă că think-tank-urile americane sunt pline de români care lucrează la ei.
În acest moment la Atlantic Council, RAND, CEPA, Middle East Institute, Jamestown Foundation avem români angajați, unii dintre ei chiar în poziții importante. Iar asta v-o confirm pe bază de relații personale. Cine din țară îi bagă în seama pe oamenii ăștia, lucrând cu ei instituționalizat?
Ca vector al unor strânse relații româno-americane neguvernamentale tot americanii s-au ocupat, prin organizația "Alianța" - ONG al americanilor interesați de România.
Inițiativă pe care, în oglindă, românii nu au fost capabili să o reproducă. Și așa ajung să fiu din nou gelos pe Pingelică (Nicolae Ceaușescu - n.red.), care măcar fusese în stare să inventeze niște catedre de studii românești, pe la câteva universități americane.
Într-o Românie în care se fură sute de milioane de dolari anual, Guvernul nu găsește câteva sute de mii de dolari să putem investi într-o cât mai strânsă relație intelectuală și civică cu SUA, țară care reprezintă principalul garant al securității naționale a României.
Ca să nu dau drept exemplu doar Polonia, micuțele (dar foarte inimoasele) țări baltice investesc câteva milioane de dolari anual în relația academică cu SUA. Câteva milioane!!!
Vă spun toate astea și că să înțelegeți ce părere proastă au rușii despre noi, apropo de tot baletul lor cu criticile la adresa SNAp2020. Când ai o relație atât de firavă cu SUA, chiar credeți că rușii se sperie de câteva pagini cu limbă de lemn?