Trei românce, pe tabloul principal al celui mai puternic turneu din acest final de an

Trei românce, pe tabloul principal al celui mai puternic turneu din acest final de an

Trei jucătoare române de tenis, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, ultimele două venite din calificări, se află pe tabloul principal al turneului ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, care debutează luni.

Cristian (22 ani, 167 WTA) a trecut luni de rusoaica Amina Anşba (21 ani, 346 WTA) cu 6-2, 6-0, în ultimul tur al calificărilor, după ce în prima rundă a tabloului preliminar o învinsese pe kazaha Ana Danilina cu 6-3, 6-3.

Ruse (23 ani, 177 WTA) s-a impus şi ea în faţa unei rusoaice, Natalia Vihlianţeva (23 ani, 145 WTA), în ultima rundă a calificărilor, cu 6-2, 6-4, după o oră şi 42 de minute. În primul tur al calificărilor, Ruse o învinsese pe grecoaica Valentini Grammatikopoulou cu 6-2, 7-5.

ADVERTISING

Sorana Cîrstea (30 ani, 86 WTA) îşi cunoaşte adversara din primul tur, aceasta fiind rusoaica Ana Blinkova (22 ani, 60 WTA), a patra favorită.

La dublu, Cristian şi Ruse fac pereche, urmând să joace în primul tur contra favoritelor numărul trei, olandezele Arantxa Rus şi Rosalie van der Hoek.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇