Compania americană Moderna anunţă că cere luni autorizarea de urgenţă a vaccinului său împotriva COVID-19, atât în Statele Unite, cât şi în Europa, pe baza rezultatlor complete ale studiului său clinic, care arată că vaccinul are o eficienţă de 94,1% şi nu prezintă probleme grave de siguranţă, relatează Reuters.
Moderna anunţă că vaccinul său previne 100% cazuri grave de îmbolnăvire de COVID-19.
În urma depunerii cererii de autorizare, compania americană din domeniul biotehnologiei urmează să devină a doua companie americană care poate primi unda verde de urgenţă pentru un vaccin împotriva COVID-19, anul acesta.
”Credem că avem un vaccin foarte eficient. Acum avem datele să dovedim acest lucru”, a declarat într-o conferinţă medicul-şef al Moderna, dr. Tal Zaks.
”Ne aşteptăm să jucăm un rol major în redresarea după această pandemie”, a apeciat el.
El a declarat că a fost emoţionat după ce a aflat în weekend că vaccinul este eficient 94,1%.
”A fost pentru prima oară când mi-am permis să plâng. La acest nivel de eficienţă, dacă faci calculele cu privire la ce înseamnă acest lucru pentru pandemia în care ne aflăm, este copleşitor”, a declarat el.
Moderna face acest anunţ după ce alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat că vaccinul său, care foloseşte de asemenea o nouă tehnologie denumită ARN mesager sintetic (mRNA), are o eficienţă de 95%.
Pfizer a depus o cerere de autorizare de urgenţă a punerii vaccinului său pe piaţă la Agenţia americană a medicamentului (FDA) cu o săptămână înaintea Moderna.
Moderna a anunţat că, în afară de cererea adresată FDA, va cere o aprobare condiţionată Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care examinează deja datele în continuu, şi că va negocia şi cu alte autorităţi de reglementare.
Acest ultim rezultat prezentat de Moderna este uşor inferior celui pe care l-a anuţat la 16 noiembrie - o eficienţă de 94,5% -, o diferenţă care nu este relevantă statistc, subliniază Zaks.
Acest nivel al eficienţei este cu mult mai mare decât pragul de 50% stabilit de către FDA şi mai mare decât eficienţa medie de 70% a vaccinului AstraZeneca, în pofida faptului că laboratorul britanic a anunţat că, prin modfiicarea protocolului, eficienţa vaccinului său creşte la 90%.
El este însă uşor inferior eficienţei de 95% a vaccinului Pfizer/BioNTech.